Gânduri pentru anul 2021 și următorii ani la Primăria Lipova

0

Pentru a porni la drum cum se cuvine într-un nou an, cu atât mai mult cu cât anul precedent a adus pe toate planurile schimbări majore în fiecare direcție în care am privi, atât în contextul pandemiei, dar și cel al alegerilor locale și parlamentare, pentru orașul Lipova și informarea cetățenilor săi, alegem să începem 2021 cu noutățile și mesajul pe care noua conducere din fruntea Primăriei Orașului Lipova le aduce în fața comunității.

Așadar am poposit pentru scurt timp la Lipova, unde am stat puțin de vorbă cu noul primar, pentru a ne crea o imagine asupra a ceea ce va urma, a modului și măsurii în care lucrurile se vor schimba pentru acest oraș, odată cu formarea noii echipe manageriale și de consilieri.

Domnule primar, ce ne puteți spune, în câteva cuvinte, despre noua echipă din fruntea Primăriei Lipova?

Echipa care reprezintă, pentru mandatul 2020-2024, Primăria Orașului Lipova, este formată din Florin Fabius Pera – primar, Ioan Lăpădat – viceprimar și Iosif Mircea Jichici – administrator public. Cu toții suntem deja pregătiți să muncim și avem în plan o serie de obiective foarte clar definite pentru următorii 4 ani, asfel încât, cu fiecare obiectiv realizat, orașul să prindă un nou contur, o nouă imagine, noi perspective și condiții mai bune pentru cetățenii săi.

– Cum percepeți acum administrația publică, Primăria Orașului Lipova, modul de lucru, din postura de primar?

Deși nu îmi este străin și cunoscând totuși acest domeniu și instituția primăriei, din postura de consilier local pe care am avut-o în ultimii ani, odată ajuns la cârma instituției, a orașului, desigur că lucrurile devin mult mai complexe, mai complicate și percepția este desigur una diferită. Și acest lucru se datorează în primul rând sentimentului de responsabilitate și respect pe care le dezvolți, ca primar al unei așezări, atât față de oraș, cât și față de cetățeni. Cu siguranță, atât eu, cât și colegii mei suntem conștienți că este mult de muncă și sunt necesare reorganizări pe alocuri și măsuri de luat, dar știm și că dispunem de toată bunăvoința și determinarea pentru a aduce în fiecare palier și direcție, tot ceea ce este necsar pentru ca lucrurile să meargă în sensul oportun și spre evoluția orașului și a comunității sale.

– Ce părere aveți despre orașul Lipova în prezent? Considerați că există o evoluție, o schimbare ?

Uitându-mă în urmă, fiind de o bună bucată de timp implicat în administrația orașului, ceea ce simt în prezent, constatând ce reprezintă orașul Lipova în ziua de azi și unde s-a ajuns, este un sentiment de bucurie și speranță. Orașul nostru s-a schimbat radical în ultimii patru ani, dar aş putea spune de fapt, în ultimii opt ani, pentru că a existat mereu o continuitate între proiectele derulate de predecesorul meu – Mircea Jichici și echipa noastră; o continuitate între idei, planuri şi tot ceea ce a fost propus împreună cu echipa de consilieri locali şi bineînţeles întregul aparat al primarului. Este o evoluţie foarte evidentă a orașului, iar dincolo de ce vedem faptic în jurul nostru, dovadă vie este atitudinea locuitorilor, care încetul cu încetul simt că sunt ascultaţi, conștientizează schimbarea care se întâmplă pas cu pas şi că vor ajunge în viitorul apropiat să trăiască într-un oraș cu străzi asfaltate şi multe alte servicii de bază pentru secolul XXI asigurate.

– Din punct de vedere al proiectelor, în ce stadiu se află acum orașul Lipova?

Când vine vorba de proiecte, ce pot să spun cu toată convingerea, în primul și primul rând, este că orașul Lipova nu a beneficiat niciodată de un număr atât de mare de proiecte, care mai de care mai complexe și extrem de necesare și benefice pentru creșterea bunăstării acestui oraș și în special a cetățenilor. Primăria are deja accesate foarte multe proiecte pe diverse programe, atât prin fonduri europene, cât și guvernamentale, o parte dintre acestea fiind deja finalizate, o parte aflându-se în derulare, iar o altă parte urmează a fi accesate în viitorul apropiat. Primăria Lipova a avut această șansă, de a accesa fonduri, pe mai multe domenii elementare, pentru a implenta diverse proiecte și desigur nu a ratat această șansă. Bineînțeles că au existat și oamenii potriviți la locul potrivit, care să se ocupe la modul cel mai serios pentru ca aceste finanțări să devină posibile și noi, noua conducere a primăriei, vom avea în continuare alături acești oameni, iar împreună vom forma o echipă și mai puternică, și mai determinată, totul pentru ca proiectele noastre să prindă viață, iar alături de proiectele deja realizate să se adauge altele și toate vor da o nouă viață orașului nostru.

– Care ar fi principalele priorități pentru dvs. și echipa dvs., în acest nou an, această nouă formulă?

Prioritatea mea și implicit a echipei mele, vor fi mereu oamenii, cetățenii acestui oraș, bunăstarea și confortul lor. Știm cu toții că sunt multe aspecte de rezolvat, de îmbunătățit, fie că vorbim de condiții sau servicii deja existente, de proiecte aflate în plina desfășurare sau viitoare proiecte, care urmează să fie demarate. Desigur că implementarea proiectelor în condițiile optime și la termenele stabilite se află pe lista noastră de priorități. Cu toții ne dorim să vedem finalizată fiecare lucrare, cât mai repede posibil și cu siguranță ne vom asigura că acest lucru se va întâmpla. Însă, indiferent despre ce vorbim, în centrul oricăror acțiuni, planuri sau obiective se vor afla mereu cetățenii, interesele, doleanțele lor și bineînțeles, siguranța și bunăstarea lor.

– Ce ne puteți spune despre principalele proiecte aflat acum în desfășurare? Care ar fi acestea?

Așa cum am zis, în prezent orașul Lipova are o serie de proiecte începute, unele aproape de finalizare, altele abia la început, altele în plină desfăşurare,  dar cu siguranţă ritmul de lucru este unul foarte dinamic şi promiţător. Practic putem spune că oraşul se află într-o reală reformare, este un adevărat șantier, care știm că nu e deloc confortabil pentru nimeni, dar când ne gândim că în urma tuturor acestor lucrări, a șantierelor din tot orașul, vor fi asigurate noi clădiri, noi străzi, noi servicii, vor exista condiții cu totul diferite decât cele de acum și din ultimii 30 de ani, facem față oricărui disconfort creat.

Investiţiile din Lipova, realizate atât cu fonduri europene, cât şi cu fonduri guvernamentale, au început să fie contractate încă de acum opt ani, când în mandatul 2012-2016, au fost obţinute o serie de proiecte importante, iar altele au continuat să fie obţinute în următorul mandat al lui Mircea Jichici şi noi vom menţine acest ritm dedicat noilor investiţii şi de aici înainte.

Pentru a face un scurt rezumat al acestor proiecte desfășurate la Lipova, am să încep cu un proiect extrem de important pentru noi, dar nu numai – construirea noului Spital al Orașului Lipova, unitate care va deservi întreaga zonă, peste 60.000 de oameni, un proiect desfășurat prin CNI, cu fonduri guvernamentale, având o valoare totală de peste 5 milioane de euro; este unul din cele mai importante proiecte desfășurate vreodată pentru acest oraș, dar și pentru întreaga zonă, dacă nu poate chiar cel mai important, acest proiect aflându-se momentan aproape de recepţia finală.

Proiectul de reabilitare a Bisericii Ortodoxe din Lipova, un alt proiect măreţ, un vis împlinit pentru administraţia locală – proiect demarat în anul 2019, realizat prin fonduri europene și cu termen de finalizare pentru finele acestui an, acesta având o valoare de peste 21 milioane lei. De asemenea voi aminti proiectul care prevede reabilitarea Școlii Generale din Radna – proiect demarat în anul 2020, realizat pe fonduri guvernamentale, având o valoare totală de peste 5,5 milioane lei și cu finalizare până la finele acestui an, proiectul de reabilitare a Podului Vechi din Lipova – realizat prin PNDL, prin fonduri guvernamentale, cu o valoare totală de peste 2 milioane lei, precum şi reabilitarea fostei pieţe agroalimentare din Lipova şi transformarea acestui spaţiu în zonă verde, pentru petrecerea timpului liber, o oază de linişte în mijlocul oraşului- proiect realizat pe fonduri europene, cu o valoare de peste 3 milioane lei, precum şi modernizarea Stadionului Şoimii Lipova (desfăşurat prin CNI, fonduri guvernamentale, cu o valoare totală de peste 3 milioane lei), proiect care, la fel ca şi Podul Vechi sau Piaţa agroalimentară veche, a întâmpinat multe dificultăţi, dar care se va finaliza în viitorul apropiat. Acestora li se alătură proaspătul proiect finalizat prin care au fost reabilitate 8 străzi (Străzile Crucii, 9 Mai, Cloșca, Horia, Ștefan cel Mare, Mărășești, Oituz și Miron Costin) – proiect realizat prin PNDL, cu fonduri guvernamentale, cu o valoare totală de peste 5 milioane lei.

– Cum arată viitorul investiţiilor în Lipova, din punctul dvs. de vedere?

R.: Viitorul arată şi sună bine pentru oraşul nostru. Desigur, există deja, în linii mari, un plan conturat în jurul investiţiilor pe care Primăria şi Consiliul Local Lipova le au în vizor. Pentru moment, în linii mari,  pot doar să spun că sunt vizate proiecte foarte complexe.

Vom face tot ce e necesar pentru introducerea gazului, avem deja un nou proiect proaspăt finanţat cu fonduri guvernamentale, prin Ministerul Dezvoltării şi realizat prin PNDL – este vorba despre reabilitarea infrastructurii rutiere pe 18 străzi, căruia i se alătură un proiect a cărui contract a fost semnat de asemenea recent şi finanţat prin fonduri europene – construirea şi dotarea unei noi gradiniţe cu program normal şi multe alte proiecte există pe lista noastră, pe care bineînţeles, vom face tot posibilul să le şi concretizăm și despre care vom reveni periodic cu detalii, astfel încât cetățenii să fie mereu informați în mod corect și complet despre tot ce se întâmplă în orașul lor.

– Cât despre viitorul oraşului, sub conducerea noii echipe? Ce ne puteţi spune?

Viitorul oraşului va fi asigurat de o echipă închegată, unită, o echipă de oameni implicaţi, fiecare cu o vastă experienţă pe diverse direcţii. Suntem o echipă complexă, care am învăţat că susţinerea reciprocă este esenţială pentru evoluţie, dezvoltare, dar mai ales pentru a asigura binele locuitorilor şi al oraşului. Ritmul de muncă va fi unul alert, planurile, proiectele, există şi vor exista mereu, rând pe rând, din ce în ce mai multe, activităţile derulate şi investiţiile realizate vor continua să crească vizibil, iar ceea ce vom avea ca rezultat este o Lipova nouă, schimbată total în bine, un oraş care a ajuns la un nivel cu mult mai mare decât ne-am fi imaginat poate oricare dintre noi în urmă cu câţiva ani. Următorii ani vor fi, cred eu, unii şi mai productivi şi frumoşi, pentru că realizările mari sunt posibile doar acolo unde există unitate şi colaborare.  Cu multă muncă, răbdare şi perseverenţă vom duce, împreună, mai departe destinele acestei frumoase comunităţi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *