Hagi revine pe bancă, iar prima adversară este UTA: “Echipă puternică, cu un antrenor organizat”Live Arad – Știri din Arad
Revenirea suporterilor UTA-ei în tribune, la un meci oficial, coincide cu sosirea la Arad a poate celui mai mare fotbalist român din toate timpurile. Gică Hagi, manager al constănţenilor, face din UTA – Farul, oricum duel de tradiţie, o sărbătoare fotbalistică de neratat. Aceasta va fi şi prima partidă oficială de pe noul “Francisc Neuman” cu fanii UTA-ei pe stadion, după ce în sezonul trecut – primul de la revenirea “Bătrânei Doamne” în Liga 1 după 12 ani de pauză – utiştii nu au avut parte de susţinerea suporterilor din tribunele arenei din Calea Aurel Vlaicu. Totul ca urmare a pandemiei de coronavirus şi a restricţiilor dure impuse de autorităţi. Acum se poate juca cu stadionul pe jumătate plin, adică 50% din capacitate, iar mâine seară sunt aşteptaţi la meci în jur de 5.500 de spectatori. Revenind la Hagi, “Regele” a stat pe margine un an, supervizând doar din tribune prestaţia sub aşteptări a fostei campioane Viitorul, sub comanda unor antrenori precum Ruben de la Barrera, Mircea Rednic și Cătălin Anghel. Această vară a adus pe litoral şi emulaţia atât de aşteptată, ca urmare a fuziunii cu Farul şi a ataşamentului suporterilor din Constanţa, care şi-au anunţat prezenţa şi la Arad, în număr de 150, în meciul de debut al sezonului. Doar simpla prezenţă pe banca Farului a lui Hagi este un stimulent fantastic pentru fotbalişti şi până la urmă garanţia unui spectacol la meciul de duminică, cu UTA.
Gică Hagi: „Vreau ca echipa mea să dicteze ritmul, să facem performanţă”
„Mă bucur mult că am revenit acolo unde cred că îmi era locul. Cu toții sper să facem un an foarte bun, să avem succes. O să muncim pentru acest lucru și sperăm să realizăm victorii foarte multe, să facem performanță în acest an, să fim una din echipele care o să joace un fotbal foarte bun. Așa cum mă știiți, cu multă personalitate, vreau ca echipa mea să dicteze ritmul și intensitatea jocului. Avem nevoie de talent și personalitate în teren și rezultate, pentru că cu ele rămâi. Ar trebui să avem o mentalitate de învingători, să ne placă să câștigăm cât mai multe meciuri, pentru că victoria aduce bucurie. Suntem încă la început, după evenimentul care s-a întâmplat în această vară, unirea celor două cluburi. Acum cred că dobrogenii și constănțenii, cu toții împreună, vor susține acest club, care sper să ajungă printre cele mai bine organizate din România. Aș vrea să ducem acest proiect la un nivel foarte ridicat”, a spus Hagi la conferinţa de presă de dinaintea meciului de la Arad. UTA şi Viitorul s-au înfruntat în play-out-ul Ligii 1 sezonul trecut, iar faptul că arădenii au fost neînvinşi în faţa trupei lui Hagi în cele trei meciuri stagionale şi chiar au terminat în faţa ei în clasament, îl pune în gardă pe managerul celor de la Farul, aşa cum se cheamă echipa din actuala stagiune:
„UTA, echipă greu de învins, Balint – antrenor foarte disciplinat”
„Începem cu o deplasare la o echipă care s-a comportat foarte bine anul trecut. O echipă puternică, cu un antrenor foarte disciplinat, foarte bine organizat. E greu să o desfaci pe UTA, e greu să câștigi împotriva ei, dar mergem cu gândul și cu obiectivul de a ne întoarce la Constanța cu un rezultat pozitiv și mai ales să încercăm să câștigăm”, a mai spus liderul “Generaţiei de Aur”. Farul vine la Arad fără şapte jucători, cei cinci care au plecat la Tokyo cu naţionala olimpică (Aioani, Boboc, Ciobanu, Ganea și Ghiță) și doi accidentați, mijlocașii Artean și Casap. „Din păcate, ambii s-au accidentat la sfârșit de pregătire, sperăm să revină și ei cât mai repede. În ceea ce-i privește pe restul de cinci fotbaliști plecați la Olimpiadă, prioritatea numărul unu este echipa națională, să nu uităm că vorbim despre un eveniment important. E o șansă unică pentru jucătorii care ajung acolo. O să aibă o trăire și un sentiment aparte, o să-și aducă aminte peste ani, sper să joace bine și să facă rezultate bune. Aceasta a fost linia clubului nostru, mai ales că echipa nu stă în cei cinci jucători de la Olimpiadă. Avem un lot de 20 și ceva de jucători, așa că asta cu a slăbi echipa e un alibi și mie nu-mi plac alibiurile. Din toată inima le doresc să aibă succes, mi-aș dori ca jucătorii noștri să fie protagoniștii, să facă meciuri foarte bune. Le urez tuturor baftă”, a mai transmis Hagi.
Arădenii Purece şi Adi Petre întorc „armele” împotriva UTA-ei
Probabil, în lotul Farului se vor regăsi singurii fotbaliști arădeni care ar putea apărea pe teren duminică. Ambii au jucat și la UTA, Florin Purece, în urmă cu aproape un deceniu, iar Adi Petre, fost golgheter acum patru ani în tricoul „roş-alb”, tocmai s-a despărțit de echipa lui Laszlo Balint. Atât Purece cât şi Petre sunt noi achiziţii şi e puţin probabil să îi vedem în formula de start: „Din păcate ne-am dorit să îi aducem mai devreme, dar s-a întârziat. Petre, Jefte Betancor și Purece sunt puțin în urmă, dar încercăm să-i aducem într-o stare foarte bună. Avem răbdare cu ei la început, până să ajungă la o formă fizică bună. Din septembrie, eu cred că echipa va arăta foarte bine, suntem doar de câteva săptămâni împreună. Au fost schimbări destul de multe în această vară, dar sunt optimist văzându-i pe elevii mei, lucrând cu ei. Suntem pe drumul cel bun și cred că vor veni la formă foarte bună”, a concluzionat Gică Hagi. Meciul UTA – Farul se dispută duminică, 18 iulie, ora 18:30, pe stadionul „Francisc Neuman” din Arad şi contează pentru runda inaugurală a Ligii 1, ediţia 2021/2022. (foto facebook, Farul Constanţa)
The post Hagi revine pe bancă, iar prima adversară este UTA: “Echipă puternică, cu un antrenor organizat” appeared first on Live Arad – Știri din Arad.