Laszlo Balint – frustrat pentru rezultat, Hagi e mulţumit de egalul eroicLive Arad – Știri din Arad

0

UTA şi Farul au remizat alb la Arad, 0-0, în poate cel mai slab meci de până acum al rundei inaugurale din Liga 1. Deşi s-au străduit, „roş-albii” nu au reuşit să îşi mulţumească suporterii, reveniţi pe stadion cu entuziasm şi speranţe, iar trupa lui Hagi a jucat mult sub aşteptări. Am avut fotbal cu pipeta, ocazii cât să le numeri pe degetele unei mâini, întreruperi numeroase şi la final un rezultat până la urmă echitabil la ce s-a jucat. Totuşi, cei de la UTA sunt frustraţi de rezultat, asta pentru că nu au ştiut să profite de dubla superioritate numerică de care au avut parte mai mult de un sfert de oră. Laszlo Balint a fost supărat la final, dar crede că semnalele sunt bune în perspectiva următoarelor meciuri: ”Este începutul campionatului, e trecut un punct în dreptul nostru, dar e un pic frustrant deoarece în repriza a doua am avut dublă superioritate numerică. Dar mă bucur că am blocat Farul, o echipă de posesie, am făcut un joc tactic bun, n-a lipsit decât golul, acea sclipire pe final. Sunt semnale bune, e început de drum, exprimarea noastră a fost cam diluată, dar vom crește. Ne dorim un joc mult mai bun și mai eficent. Ne era dor de suporteri, de atmosferă, e tristețea că nu am câștigat și nu am putut să-i mulțumim, a declarat antrenorul Laszlo Balint după meci. Gică Hagi, revenit pe banca tehnică, s-a arătat mulțumit de rezultat, dar susține că echipa sa trebuia să beneficieze de un penalty, în prima repriză. În minutul 26, Larie a fost tras în careul advers de Medjimorec, dar arbitrul Marcel Bîrsan a acordat fault în atac. În ultimul sfert de oră al partidei, Farul a evoluat cu doi jucători în minus, după ce Dussaut a fost eliminat în minutul 70, iar Dănuleasa s-a accidentat grav în minutul 75 şi nu a mai putut continua, Hagi făcând deja toate cele cinci schimbări permise de regulament.

„Regele” a contestat arbitrajul: „Dacă nici ăla nu e penalty, ne lăsăm de fotbal!”

Așa cum s-a dus meciul, i-am felicitat, au făcut un efort fantastic. Câteodată mai trebuie să și lupți. Am avut un adversar care joacă bine acasă. Trebuia să ținem mai mult de minge, n-am făcut-o. A doua repriză am avut 3 copii de 2002, 2003, după care au venit ceilalți, care nu sunt pregătiți 100%. Dacă rămâneam în 11, aveam și noi șansa noastră. A trebuit doar să ne apărăm, să ținem de rezultat și e un punct bun, muncit. Prima repriză a fost penalty clar la Larie! Dacă nici ăla nu e penalty, ne lăsăm de fotbal! Din păcate, unele lucruri nu se văd. E doar un început, trebuie să creștem. Nicio echipă nu e la potențial maxim. Ne cunoaștem ușor-ușor, fiecare pe fiecare, dar sunt încrezător, am jucători talentați, iar cu cei care vor veni de la Jocurile Olimpice vom fi și mai puternici, a spus Hagi la finalul meciului cu UTA.

foto: facebook, UTA Arad, digisport.

The post Laszlo Balint – frustrat pentru rezultat, Hagi e mulţumit de egalul eroic appeared first on Live Arad – Știri din Arad.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *