Cetăţean turc, depistat la frontieră cu o carte de identitate falsăLive Arad – Știri din Arad

0

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat un cetăţean turc care a prezentat la controlul de frontieră o carte de identitate având însemnele autorităților din Bulgaria, ce s-a dovedit a fi falsă.

În data de 05.08.2021, în jurul orei 18.10, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, ca pasager într-un autoturism înmatriculat în Germania, o persoană care s-a legitimat cu o carte de identitate emisă de autoritățile bulgare.

În urma verificărilor preliminare, colegii noștri au avut suspiciuni cu privire la documentul prezentat de către bărbat la control, motiv pentru care au procedat la efectuarea unor verificări suplimentare.

Astfel, au constatat faptul că documentul prezentat nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals total. De asemenea, în urma verificărilor s-a stabilit ca bărbatul este cetăţean turc şi încerca să ajungă în Germania în baza documentului bulgăresc.

În cauză, polițiștii de frontieră au întocmit acte de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals privind identitatea, uz de fals și trecere frauduloasă a frontierei de stat în formă continuată, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

The post Cetăţean turc, depistat la frontieră cu o carte de identitate falsă appeared first on Live Arad – Știri din Arad.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *