Cu suporterii alături chiar şi în deplasare, UTA poate lua gaz pentru podiumul Ligii 1!Live Arad – Știri din Arad
După două victorii la rând pe teren propriu care au propulsat-o pe locul 5, UTA are o deplasare la prima vedere accesibilă în fieful celor de la Gaz Metan Mediaş, formaţie aflată pe loc retrogradabil în Liga 1 şi în mare foame de puncte. La fel ca şi UTA, gazdele au înfruntat până acum echipe bune ale campionatului, precum FCSB, FC Botoşani, CSU Craiova sau Farul, dar spre deosebire de arădeni, au adunat doar patru puncte, faţă de 11, cât are UTA. Gazul a bifat doar o victorie, acel 1-0 din prima etapă, cu Mioveniul, trupa lui Teja mai adunând apoi doar un punct, 2-2 tot pe teren propriu, cu FC Argeş. Pe de altă parte, astfel de partide sunt periculoase dacă nu sunt tratate cum trebuie, arădenii având astfel de experienţe în sezonul trecut. Eşecul din deplasarea anterioară, de la Botoşani, se vrea a fi un accident, dar asta vom vedea la finalul partidei de mâine seară, ora 21, ce închide runda a şaptea. Să nu uităm că Mediaşul a făcut figuraţie la Arad, în play-out-ul stagiunii trecute, victoria de atunci a UTA-ei risipind orice emoţie la retrogradare pentru trupa lui Balint. Tot atunci, brazilianul Yuri, stâlp al apărării medieşene, era lăsat în mod ciudat doar pe banca de rezerve în meciul cu UTA. Acum situaţia este inversă, Mediaşul e în suferinţă şi are mare nevoie de cele trei puncte. Dacă UTA n-ar fi fost implicată în acel carusel al unor evoluţii şi rezultate ciudate din play-out-ul sezonului anterior, cum ar fi meciurile cu Hermannstadt, Poli Iaşi sau chiar Gaz Metan, nu am fi amintit de episoadele respective. Dar fotbalul românesc oferă şi astfel de momente. Sperăm ca UTA să arate luni de ce este pe un loc de play-off, mai ales că la meci şi-a anunţat prezenţa şi galeria, fanii urmând să facă deplasarea cu maşini personale. Arădenii sunt pe val, dar în acelaşi timp trebuie să rămână ancoraţi în realitate şi să fie concentraţi 100%. Cu o nouă victorie, care ar fi a treia consecutivă, coroborată cu un rezultat pozitiv al lui Sepsi în faţa Botoşaniului, UTA ar putea urca până pe locul 3 în Liga 1!
Balint: „Ar fi fantastic să legăm trei victorii, ne bucurăm că suporterii vin în deplasare”
„Încerc să mă leg mai mult de faptul că am avut patru meciuri fără gol primit în acest debut de campionat. Acesta este un punct foarte important de plecare, avem, cred eu, din acest punct de vedere un procentaj foarte bun. Sper să scoatem din peisaj meciul cu Botoșani, a fost o lecție importantă pentru pentru noi toți. Ar fi fantastic pentru UTA să lege trei victorii, căci doar constanța în rezultate duce la un loc bun în clasament. Sunt sigur că vom avea un meci foarte greu, cel puțin la fel de greu precum cele cu echipele din față care se bat pentru play-off. Și oricum se vede că fiecare meci din Liga 1 se desfășoară sub semnul echilibrului. Micile detalii fac diferența și de cele mai multe ori atitudinea reușește se încline balanța. Trei puncte la Mediaș ar însemna, în primul rând, constanță în rezultate, dar și trei puncte ce ne-ar ține în primele şase echipe ale campionatului. Sezonul este lung, avem foarte mult de muncă dacă vrem să emitem pretenții pentru acea prima parte a clasamentului. Nu ne lăsăm pradă euforiei după accest debut bun de sezon. Se putea, e adevărat, să începem și mai bine, dar, se putea și mai rău și atunci trebuie să rămânem pe o linie de echilibru și să dăm maximum etapă de etapă”, susține Laszlo Balint. Antrenorul UTA-ei apreciază și efortul suporterilor care și-au anunțat prezența în peluza arenei din Mediaș: „M-am bucurat când am văzut că suporterii noștri se mobilizează pentru acest meci. La prima vedere, este o deplasare accesibilă, cel puțin ca distanță, dar dacă ținem cont de faptul că jucăm luni, iar multă lume merge la serviciu, nu e chiar simplu. Dar, repet, ne bucurăm foarte mult să simțim sprijinul lor și pe un stadion din deplasare”, a adăugat antrenorul UTA-ei la conferinţa de presă de dinaintea confruntării. La fel ca în precedentele meciuri, Balint poate aborda meciul cu Gaz Metan în cea mai bună formulă.
Mihai Teja: „Ne batem de la egal la egal cu UTA, vreau să intrăm foarte determinaţi”
Mihai Teja vorbește despre un duel echilibrat cu arădenii, după ce în ultimele meciuri echipa sa a plecat cu șansa a doua. „Toate meciurile sunt grele, întâlnim un adversar care a făcut mult mai multe puncte decât noi, este într-o formă sportivă foarte bună. Jucăm acasă, este un meci dificil și încercăm să câștigăm punctele puse în joc. Dacă până acum am spus că am întâlnit echipe cu o calitate superioară față de noi, acum cred că ne vom bate de la egal la egal cu cei de la UTA. Într-adevăr, UTA formează un grup bun, o echipă bună, au schimbat și ei mulți jucători în această vară. Îmi doresc să câștigăm acest meci pentru liniștea noastră, pentru încredere, pentru moral și clasament, până la urmă, cu trei puncte poți urca foarte mult. După aceea avem din nou un meci acasă cu FC Voluntari, deci sunt partide în care ne putem bate de la egal la egal. Sper să ne atingem obiectivul în meciul cu UTA și să îl câștigăm. Îmi doresc să avem o evoluție foarte bună, să intrăm foarte determinați, cu o motivație și o ambiție foarte mare pentru a câștiga cele trei puncte”, a spus antrenorul „alb-negrilor” la conferința de presă ce precede deplasarea UTA-ei la Mediaș. Din tabăra sibienilor va absenta „închizătorul” Diogo Izata, eliminat de pe teren la Craiova.
The post Cu suporterii alături chiar şi în deplasare, UTA poate lua gaz pentru podiumul Ligii 1! appeared first on Live Arad – Știri din Arad.