23 noiembrie 2024

Obiecte care spun o poveste, la Complexul MuzealLive Arad – Știri din Arad

Complexul Muzeal Arad, prin proiectul „Exponatul lunii”, aduce în atenția publicului bunuri de patrimoniu național și european mai puțin cunoscute, „obiecte care spun o poveste” despre oameni și faptele lor din trecut. 
Exponatul lunii septembrie relatează două povești arădene de succes din perioada interbelică: cea a familiei Goldschmidt și cea a Aeroportului arădean. 
Obiectul face parte din generoasa donație oferită muzeului de doamna Braun Margareta (1907-1995), membră a comunității evreiești din Arad, timp de 88 ani.  Exponatul, azi unic în muzeu, a fost achiziționat de mama sa, doamna Goldschmidt Cecilia, o femeie de afaceri extrem de apreciată în înalta societate a orașului nostru.
Cecilia Goldschmidt, al 7-lea copil al familiei Goldschmidt, educată la Szeged și Arad, se căsătorea la începutul anilor 1900 cu un avocat de succes din orașul Fiume. Fericitul mariaj s-a destrămat la scurt timp după nașterea unicului copil, fetița Margareta (Margit), alături de care revenea în căminul părintesc din Arad. Sfârșitul războiului le-a găsit tot în Arad, cu averea defintiv pierdută în urma falimentului băncii „Victoria”. După război, asociată cu un cunoscut om de afaceri arădean, Cecilia a pus bazele firmei de confecții „Fortuna”. Magazinul era deschis în centrul orașului, lângă teatru. La prosperitatea firmei au contribuit fiica Margareta și ginerele Stern Iosif. Magazinul „Fortuna” s-a specializat în comercializarea produselor de confecții la târgurile din Vechiul Regat, iar Margareta deschidea Casa de modă „Diva” din Arad. În perioada anilor `30, Goldschmidt Cecilia și fiica Margareta au extins afacerile familiei și în afara Aradului. Au ales stațiunea Băile Herculane și orașul Turnu-Severin pentru deschiderea luxoasei case de modă „Fortuna”.
Femeie de succes, Cecilia Goldschmidt obișnuia să călătorească des între Arad și Turnu-Severin. În călătoriile sale de afaceri mijlocul de transport cel mai rapid era avionul. La vremea respectivă, în anii 1939-1940, pe Aeroportul din Arad operau cel puțin 3 companii aeriene: Liniile Aeriene Române Exploatate cu Statul (L.A.R.E.S.), Air France și Lufthansa (Deutsche Lufthansa), cu zboruri interne și internaționale.
Din acele timpuri de prosperitate pentru afacerile Ceciliei Goldschmidt și de efervescență pe aeroportul arădean, Complexul Muzeal Arad păstrează un bilet de avion, donat de doamna Braun Margareta în anul 1994, azi exponat al lunii septembrie.
Biletul de avion era emis de compania românească L.A.R.E.S. pentru linia internă 2113 (Arad – Timișoara – Turnu Severin – Craiova – Turnu Măgurele – București), care asigura transportul între Arad și București cu avioanele „Dragon Rapide 89”.  A fost achiziționat pe numele doamnei Cecilia Goldschmidt, de la Agenția L.A.R.E.S. deschisă la parterul Hotelului „Crucea Albă” din Arad, pentru cursa Arad – Turnu Severin din data de 28 septembrie 1940. 
Călătoria între Arad și Turnu Severin dura o oră și jumătate, cu o scurtă escală pe aeroportul din Timișoara. Călătorii și bagajele beneficiau de transport gratuit cu autobuzele, de la stațiile de îmbarcare din orașe până la aeroport și invers. Fiecare călător era asigurat gratuit de companie –  
880 000 lei în caz de deces sau invaliditate și 880 lei pe zi până la vindecare.
Prețul biletului (dus) de la Arad la Turnu Severin era 800 de lei, în preț fiind inclus și un bagaj de 15 kg, iar un bilet de avion Arad-București costa 1750 lei. În schimb, un bilet L.A.R.E.S., de la Arad la Berlin, costa 5600 lei. Comparativ, raportat la prețurile din acea vreme, în anul 1939-1940 salariul lunar al directorului Palatului Cultural era de 7450 lei.
În paralel, în anii 1939-1940, L.A.R.E.S. opera pe aeroportul arădean alte 3 zboruri săptămânale dus-întors pe linia 2119 (Arad – Cluj – Cernăuți), respectiv 3 zboruri săptămânale dus-întors pe linia 1370/117 (București – Arad – Budapesta – Viena – Berlin).

La scurt timp după călătoria Ceciliei Goldschmidt la Turnu Severin, L.A.R.E.S. a trecut treptat la suspendarea zborurilor de pe Aeroportul din Arad. Prima cursă anulată a fost cursa externă București-Arad-Berlin, deservită din 15 noiembrie 1940 de compania Deutsche Lufthansa.
În anii celui de-al Doilea Război Mondial, Aeroportul din Arad a fost folosit doar în scopuri militare. După război, Compania L.A.R.E.S. a fost desfințată și înlocuită cu societatea T.A.R.S., devenită T.A.R.O.M din anul 1954.

The post Obiecte care spun o poveste, la Complexul Muzeal appeared first on Live Arad – Știri din Arad.

About The Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *