Lipova a scăpat victoria printre degete, la graniţă! Curticiul a egalat în minutul 90Live Arad – Știri din Arad

Lipova a scăpat victoria printre degete, la graniţă! Curticiul a egalat în minutul 90

Şoimii Lipova a uitat să mai câştige în seria a opta din Liga a III-a la fotbal, echipa lui Flavius Sabău adunând doar trei puncte în primele cinci etape! Prima victorie a sezonului din C8 putea veni sâmbătă, la graniţă, unde “şoimii” au avut punctele în mână în faţa nou promovatei Frontiera Curtici. Dar la fel ca şi etapa trecută, cu o altă nou promovată, Pobeda Star Bişnov, lipovanii au luat gol pe final şi au irosit un succes ce îi putea debloca. Cu numeroase probleme de lot şi în revenire la sistemul de joc 4-4-2, Lipova a arătat destule carenţe în apărare, iar în atac a ratat mult. Meciul cu Frontiera a început prost, gazdele marcând în minutul 11 prin Andrieş, în urma unei centrări a lui Huţanu. Peste trei minute, Trabalka a egalat cu un şut de la zece metri, uşor lateral stânga. Şoimii a trecut la comanda jocului, dar fără ocazii deosebite, însă până la pauză a picat şi golul doi, marcat de acelaşi Trabalka, care a înscris din doi metri după o minge şutată plasat de Gavrilă de la 14 metri, respinsă în faţă de Mucha. În repriza secundă, nou intratul Bozian putea închide conturile, dar a irosit două şanse mari, mai întâi în minutul 76 a şutat peste poartă de la 16 metri, poziţie centrală, apoi în minutul 83 a reluat incredibil cu capul din trei metri, pe lângă poartă.

Trabalka a bifat “dubla”, Bozian ratările!

În replică, Prică a ratat singur cu Iliescu, portarul Lipovei salvându-şi echipa într-o situaţie critică. Bozian şi-a completat ziua de coşmar de la finalizare cu o nouă ratare mare, în minutul 87, atunci când scăpat spre poartă, a trimis un şut lobat de la mare distanţă peste Mucha, mingea lovind transversala! Iar cum în fotbal ocaziile se răzbună, Curticiul a dat lovitura în minutul 90, atunci când a egalat prin Burlă, care a înscris cu capul din şase metri după o centrare a lui Moldovan! Bozian şi-a mai încercat o dată şutul în prelungiri, de la 20 de metri, dar nu a fost ziua lui, iar Lipova a scăpat printre degete prima victorie din acest campionat, scor final 2-2.

Curticiul prelungeşte criza “şoimilor”

Un punct care nu ar trebui să mulţumească pe nimeni, pentru că şi Frontiera rămâne fără victorie, dar gazdele se salvează totuşi cu acest egal, obţinut in extremis. Criza continuă la campioana “en-titre, care din candidată la câştigarea seriei, începe să tremure pentru a prinde un loc în play-off. Timp pentru revenire mai e destul, doar că “şoimii” trebuie să înceapă să şi câştige, pentru că altfel diferenţa faţă de primele clasate va creşte. Urmează un nou meci accesibil, cu “lanterna roşie” Avântul Periam, dar pentru Lipova orice duel devine deja dificil şi periculos, în condiţiile în care a pierdut puncte cu cele două nou promovate.

Formaţii:

Curtici: Mucha – Morar, Calvin, Gligor, Puta – N.Varga – Moldovan, Avrămuțiu, Huțanu (63 Prică), Andrieș – Burlă.

Lipova: Iliescu – T.Bodri (13 Gavrilă), Nicolescu, A.Popa, Aldan – Ban (72 Bozian), Salhi, Simion (46 Stoin), Brad – Filimon, Trabalka. Arbitri: George Roman – Alexandru Gherman, Mădălin Bulgărașu (totți din Timişoara). Observatori: Ștefan Galovits (Oradea), Adrian Copăcean (Caraş Severin).

 

The post Lipova a scăpat victoria printre degete, la graniţă! Curticiul a egalat în minutul 90 appeared first on Live Arad – Știri din Arad.

About The Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *