Victorie clasică pentru campioană, în stilul lui „Super Dan”: UTA a meritat mai mult, dar roata se întoarce în fotbalLive Arad – Știri din Arad

Victorie clasică pentru campioană, în stilul lui „Super Dan”: UTA a meritat mai mult, dar roata se întoarce în fotbal

CFR Cluj şi Dan Petrescu şi-au atins scopul pe “Francisc Neuman”, câştigând cu 1-0 după un meci disputat şi crâncen, aşa cum ne aşteptam şi la fel ca în duelul cu Rapid, cu două reprize total diferite. În prima, liderul şi-a impus jocul şi a controlat mai ales tactic disputa, reuşind să marcheze la una din puţinele faze de poartă, pentru ca în a doua UTA să fie clar la timonă, sufocându-şi practic adversara pe fondul unei căderi inexplicabile a clujenilor, probabil şi de ordin fizic. Galeria şi-a taxat favoriţii în debutul întâlnirii, afişând un banner: „A avea voință nu înseamnă să spui că vrei, înseamnă să te ții de treabă!”,  mesaj îndreptat clar spre prestația jalnică din Cupa României. De asemenea, în semn de protest, cei din peluză nu au cântat în startul partidei, dar după câteva minute a revenit atmosfera frumoasă şi încurajările din tot stadionul. Fotbalul a fost sărac în primele 45 de minute, cu o UTA începând din nou timid şi ezitant, cu pase înalte şi la bătaie, pradă uşoară pentru apărarea exactă a ardelenilor, încurajaţi şi ei la Arad de aproximativ 40 de fani. Hora a scăpat singur în minutul 10, dar Burcă l-a ajuns din spate şi a salvat in extremis. Cinică sub comanda “Bursucului”, CFR Cluj a decis meciul în minutul 27 la o fază la care nu anunţa mare lucru, dar Erico şi Vukcevic s-au complicat aiurea la o fază banală, în  banda dreaptă a apărării arădene, Costache a centrat în careu, de unde Chipciu a marcat dintr-o execuţie excelentă, voleu din întoarcere la colțul lung! UTA a măcinat în gol şi până la pauză singura replică a venit tot de la Hora, dar atacantul arădean a trimis cu capul peste poartă din careu, în minutul 40.

Utiştii, taxaţi de galerie pentru ruşinea din Cupă! Chipciu a decis meciul cu o super execuţie

CFR Cluj a făcut pasul în spate încă din startul reprizei secunde, iar utiştii au pornit asalturile la poarta oaspeţilor. Isac a intrat bine în joc, iar în minutul 53 a prins un şut bun de la 18 metri, care s-a dus puţin alături. Hora şi-a continuat seara proastă de la finalizare în minutul 62, atunci când a irosit o şansă colosală, şutând în peluză din şase metri, cu toată poarta goală în faţă, după ce Bălgrădean a respins mingea şutată de Ubbink. Forcingul arădean a fost tot mai intens pe final, iar Petrescu s-a apărat eroic, cu cinci fundaşi. Practic, campioana a sacrificat jocul de atac pentru a ţine cu dinţii de avantajul minim. Utiştii au dominat copios ultimele 20 de minute, dar nu au fost lucizi la ultima pasă şi chiar şi la finalizare. Ocazia meciului şi marea şansă de egalare a venit în prelungiri, chiar la ultima fază, nou intratul Mercioiu trimiţând cu capul în transversală, pentru ca apoi Antal să înalţe zmeul din doar şase metri, spre disperarea suporterilor.

Clujenii şi-au atins scopul cu toate mijloacele, Hora, Antal şi Mercioiu au semnat ocazii uriaşe

CFR a învins în fluierăturile şi huiduielile arădenilor, pentru câteva trageri de timp, dar scopul scuză mijloacele, iar sticlele şi paharele aruncate din tribună nu îşi aveau locul la final. Frustrant e că arădenii nu au ştiut să profite de absenţele mari de la mijloc în sus ale clujenilor, cu Deac suspendat, iar atacanţii Alibec, Omrani sau Debeljuh accidentaţi. Roata se mai întoarce în fotbal, pentru că şi UTA a câştigat cu mult noroc sezonul trecut, în Gruia, iar fotbalul te mai şi pedepseşte când nu eşti corect cu el. Iar UTA a plătit cumva dublu pentru felul cum a abordat meciul de Cupă, când a pătat blazonul clubului cu o figuraţie incredibilă. “Bătrâna Doamnă” îşi pierde şi invincibilitatea de acasă dar şi locul de play-off, căzând până pe 7 în clasamentul Ligii 1. Urmează deplasarea la Dinamo şi apoi o nouă întrerupere a campionatului pentru meciurile echipelor naţionale.

 Formaţii:

UTA: Fl. Iacob – Vukcevic (88 Mercioiu), Erico, Benga, Baravykas – Batha, Passaglia (63 Antal) – Roger, Ubbink, Miculescu (46 Isac) – Hora. Antrenor: Laszlo Balint

CFR Cluj: Bălgrădean – Manea, Bouhenna, Burcă, Camora – Bordeianu, Păun (76 Florin Ştefan), Culio (84 Cestor) – Chipciu, Costache (64 Boateng), Petrila (84 Gîdea). Antrenor: Dan Petrescu

Arbitri: Horia Mladinovici – Radu Ghinguleac (ambii din București), Daniel Mitruți (Craiova). Observator FRF: Aron Huzu (Sibiu)

 

 

The post Victorie clasică pentru campioană, în stilul lui „Super Dan”: UTA a meritat mai mult, dar roata se întoarce în fotbal appeared first on Live Arad – Știri din Arad.

About The Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *