Făcea taxi prin Pâncota, cu portbagajul plin de produse furateLive Arad – Știri din Arad

Făcea taxi prin Pâncota, cu portbagajul plin de produse furate

Polițiștii Orașului Pâncota au depistat la data de 25 septembrie a.c., un autoturism care se deplasa pe raza localității în regim de taxi, condus de un bărbat de 52 de ani, din municipiul Brăila.

În urma efectuării controlului autoturismului în portbagajul acestuia au fost descoperite mai multe produse alimentare și nealimentare susceptibile a proveni din furturi, aparținând pasagerului autoturismului un bărbat de 45 de ani din municipiul Marghita, județul Bihor.

Din verificări a reieșit că bunurile transportate ar fi fost sustrase dintr-un magazin din Salonta, județul Bihor.

Prejudiciul a fost recuperat în totalitate și restituit societății comerciale.

Totodată, în aceeași zi, bărbatul de 45 de ani ar mai fi încercat să sustragă dintr-un supermarket din localitatea Pâncota mai multe cutii de detergent însă acesta a fost prins.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-au comis faptele.

The post Făcea taxi prin Pâncota, cu portbagajul plin de produse furate appeared first on Live Arad – Știri din Arad.

About The Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *