Se îngroaşă gluma pe stadioane: doar vaccinaţii vor mai avea acces în scenariul roşu! Fanii UTA-ei fac deplasare la DinamoLive Arad – Știri din Arad

Se îngroaşă gluma pe stadioane: doar vaccinaţii vor mai avea acces în scenariul roşu! Fanii UTA-ei fac deplasare la Dinamo

Conform reglementărilor Guvernului României, dacă incidența cazurilor de COVID la mia de locuitori depășeşte cifra 6 (scenariul roşu), în arenele sportive vor mai avea acces doar persoanele vaccinate. Cum la Arad am ajuns deja la o rată de 3,75 astăzi, există şanse mari ca încă de la meciul următor de pe teren propriu, de la mijlocul lunii octombrie, să poată intra pe stadion doar vaccinaţii! Suporterii UTA-ei ar putea avea însă probleme încă din acest weekend. Aceștia și-au anunțat deja intenția să se deplaseze în capitală pentru meciul cu Dinamo, de sâmbătă, 2 octombrie, cu începere de la ora 16:30, după cum se specifică și în anunț: Ultras Arad organizează sâmbătă deplasarea suporterilor utiști la București pentru confruntarea cu Dinamo. Înscrierile se fac, așa cum bine știți deja, prin trimiterea unui mesaj privat către pagina noastră, pe Facebook. Mesajul trebuie să conțină numele complet și numărul de locuri rezervate. Ulterior, persoanele care s-au înregistrat pe lista noastră vor primi detaliile deplasării. Vă rugăm să nu vă înscrieți dacă nu sunteți siguri de disponibilitatea voastră! Ne rezervăm dreptul de a selecta persoanele participante pentru o mai bună organizare!”

Doar fanii vaccinați vor mai avea acces în arenele sportive, la 100% din capacitatea lor

Doar că incidența infectărilor cu COVID este de 4.95 la mia de locuritori astăzi, în București, fiind greu de crezut că până sâmbătă nu se atinge rata de 6. În aceste condiții, Guvernul României a venit oficial cu următoarele precizări pentru colegii de la Gazeta Sporturilor: „Dacă incidența depășește 6 la mia de locuitori nu este permis accesul publicului mixt (trecuți prin boală sau cu test negativ), ci doar al persoanelor vaccinate și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, iar competiția se poate desfășura la capacitatea maximă a arenei”.

În prezent, pragul de asistență la competiții, indiferent că au loc în interior sau în aer liber, e de numai 30%, dacă incidența e între 3 și 6 la mia de locuitori, dar au acces toți cei care beneficiază de certificatul verde, adică nu doar cei vaccinați, ci și cei trecuți prin boală, dar și cei cu test negativ, rapid sau PCR. Peste 6 la mie se deschide un nou scenariu, adică ocuparea arenelor până la 100% din capacitate, însă doar de către persoanele vaccinate cu schema completă.

The post Se îngroaşă gluma pe stadioane: doar vaccinaţii vor mai avea acces în scenariul roşu! Fanii UTA-ei fac deplasare la Dinamo appeared first on Live Arad – Știri din Arad.

About The Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *