Primăria Pecica construieşte boxe pe care le închiriază locatarilor de la blocLive Arad – Știri din Arad

Primăria Pecica construieşte boxe pe care le închiriază locatarilor de la bloc

Primăria oraşului Pecica a lansat o licitaţie pentru atribuirea lucrărilor de construire de boxe în curtea unor blocuri, pentru locuinţele care nu au spaţii de depozitare, urmând să le închirieze locatarilor pentru cel mult 100 de lei pe lună, scrie agerpres.ro.
Spaţiile de depozitare vor avea în jur de 20 de metri pătraţi şi vor fi amplasate în vecinătatea blocurilor care nu au pivniţe cu boxe în care locatarii să îşi poată depozita lucruri.
Acesta este al doilea proiect de acest fel derulat de administraţia locală, care a mai construit 34 de boxe în urmă cu şapte ani, pentru câteva blocuri.
„Am plecat de la nevoia oamenilor de a depozita diverse bunuri, de la lemne de foc, la motociclete sau biciclete, dar practic orice altceva ce nu încape în casă. Am decis să facem asta pentru că între blocuri erau tot felul de construcţii improvizate, care stricau mult imaginea curţilor, astfel că noi vom face boxe moderne, pe care locatarii le pot închiria”, a declarat marţi, pentru AGERPRES, primarul oraşului Pecica, Petru Antal.
Primăria a alocat un buget de 821.000 de lei pentru construirea celor 35 de boxe, însă suma ar urma să scadă în urma licitaţiei de atribuire a lucrărilor. Construirea celor 34 de boxe în urmă cu şapte ani a costat aproximativ 500.000 de lei.
Spaţiile de depozitare vor fi închiriate locuitorilor care au nevoie de ele pentru sume cuprinse între 80 şi 100 de lei pe lună.

The post Primăria Pecica construieşte boxe pe care le închiriază locatarilor de la bloc appeared first on Live Arad – Știri din Arad.

About The Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *