Patru bărbați, între 14 și 24 de ani, toți din Vinga, l-au tâlhărit pe colegul lor de pahar, care îi invitase la el acasăLive Arad – Știri din Arad

Patru bărbați, între 14 și 24 de ani, toți din Vinga, l-au tâlhărit pe colegul lor de pahar, care îi invitase la el acasă

În această noapte în jurul orei 2.20, am fost sesizați de un bărbat de 22 de ani, din municipiul Arad, despre faptul că în urma cu puțin timp, ar fi fost agresat de 4 indivizi care i-ar fi sustras doua telefoane mobile și portofelul.

Din cercetări a reieșit că partea vătămată i-ar fi invitat pe cei patru la domiciliul său de pe Calea Timișorii, cu intenția de a consuma alcool, iar la un moment dat aceștia l-ar fi agresat pe bărbatul de 22 de ani lovindu-l cu pumnii și picioarele, ulterior sustragandu-i bunurile.

În urma investigațiilor efectuate polițiștii Biroului de Ordine Publică, aceștia i-au identificat pe cei patru pe Calea Timișorii din municipiul Arad, în persoana unor bărbați cu vârste cuprinse între 14 și 24 de ani, toți din localitatea Vinga.

Cercetările sunt continuate de polițiștii Biroului de Investigații Criminale într-un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie.

The post Patru bărbați, între 14 și 24 de ani, toți din Vinga, l-au tâlhărit pe colegul lor de pahar, care îi invitase la el acasă appeared first on Live Arad – Știri din Arad.

About The Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *