Rapid, amendat cu 33.000 de lei după incidentele de la meciul cu UTA

rapid uta

Comisia de Disciplină din cadrul Federaţiei Române de Fotbal (FRF) a decis, în şedinţa sa de miercuri, să sancţioneze clubul FC Rapid Bucureşti cu o penalitate sportivă de 33.750 de lei, pentru incidentele provocate de suporteri la meciul UTA Arad.
”FC Rapid 1923 vs. AFC UTA Arad – Incidente – În temeiul art. 82.1 şi 3.a şi c, raportat la art. 83.2.d din RD, se sancţionează clubul FC Rapid 1923 cu o penalitate sportivă de 33.750 de lei”, se arată în comunicatul publicat pe site-ul Ligii Profesioniste de Fotbal.
Rapid a învins-o pe UTA cu 2-0, pe 9 noiembrie, în etapa a 16-a a Superligii.
În alt caz, clubul AFC Unirea 04 Slobozia a fost sancţionat cu avertisment şi cu penalitate sportivă de 5.000 de lei pentru incidentele de la meciul cu FCV Farul Constanţa, ”în temeiul art. 82.1, coroborat cu art. 83.7 din RD, cu aplicarea art. 12, 14 Bis şi 15 din RD”.
Farul s-a impus cu 1-0, la Clinceni, în etapa a 16-a a Superligii.

About The Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *