Operațiune de amploare în județul Arad! Se verifică locurile de muncă și cazările străinilor din afara UE care lucrează în România

perchezitii-650x409

Poliţia Română, Poliţia de Frontieră, Inspectoratul General pentru Imigrări şi Jandarmeria Română derulează, joi, operaţiunea „Green-Pass”, pentru verificarea unor locaţii de cazare şi a locurilor de muncă ale cetăţenilor străini non-UE cu vize de lucru în ţara noastră, în vederea identificării elementelor relaţionate traficului de migranţi, traficului de persoane, precum şi altor elemente de criminalitate organizată.
„De asemenea, sunt efectuate controale sistematice în punctele de trecere a frontierei de stat a României din zona de sud şi de vest, în scopul identificării unor transporturi ilegale de migranţi sau activităţi ilegale pe linia contrabandei”, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) transmis, joi, AGERPRES.
Potrivit sursei citate, Ministerul Afacerilor Interne a intensificat activităţile de verificare şi control în zonele de tranzit ale transporturilor de persoane şi mărfuri.
Zonele vizate se află în judeţele Cluj, Constanţa, Dolj, Sibiu şi Ilfov, în Bucureşti, precum şi în punctele de trecere ale frontierei de stat Vama Veche, Negru Vodă, Giurgiu, Calafat, Nădlac, Nădlac II, Vârşand, Borş şi Borş II.
„Traficul de migranţi constituie o activitate de criminalitate organizată foarte profitabilă, câştigurile obţinute de infractori fiind semnificative şi adeseori cu investiţii minime. Acesta este unul recurent, recunoscut atât la nivel naţional, cât şi internaţional, provocările privind tragerea la răspundere penală a infractorilor regăsindu-se în diverse evaluări ale statului român în această materie”, arată sursa citată.
Combaterea traficului de migranţi, a traficului de persoane asociat, precum şi a altor infracţiuni conexe presupune implicarea Poliţiei Române, a Poliţiei de Frontieră, a Inspectoratului General pentru Imigrări şi Inspectoratul Teritorial de Muncă, cu sprijinul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.
Totodată, sunt prezenţi la activităţi specialişti din cadrul Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane.

About The Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *