Studenții protestează față de eliminarea anumitor reduceri la transport și înghețarea burselor
Uniunea Studenților din România protestează luni, 30 decembrie, în faţa sediului guvernului, unde urmează să aibă loc şedinţa în care urmează să fie adoptată aşa numita ordonanţă ”Trenuleţ”. Studenții îşi manifestă astfel nemulţumirea pentru o serie de măsuri de austeritate care îi vor afecta direct.
Principala nemulțumire a studenţilor este legată de faptul că reducerea prețului biletelor de 90% pentru transportul intern va fi valabilă doar pe rutele dintre localitatea de domiciliu și centrul universitar şi de faptul că fondul de burse nu va fi majorat, ceea ce va menține cuantumurile actuale pe tot parcursul anului 2025
„Aceste măsuri sunt inacceptabile și vor adânci dificultățile economice ale studenților, afectând accesul lor la educație și mobilitate. În contextul unui sistem educațional deja subfinanțat, noile propuneri reprezintă o povară suplimentară, în special pentru studenții cu venituri reduse”, arată Uniunea Studenților, conform tvrinfo.ro.