23 noiembrie 2024

Surprize în preliminariile Cupei Mondiale la fotbal, România joacă astăzi în IslandaLive Arad – Știri din Arad

Echipa Franţei, campioana mondială en titre, a fost ţinută în şah de Bosnia-Herţergovina, 1-1, miercuri seara, pe teren propriu, într-un meci din Grupa D a preliminariilor Cupei Mondiale din 2022. Edin Dzeko (36) a deschis scorul pentru oaspeţi, dar Antoine Griezmann (40) a egalat la scurt timp. ”Les Bleus” au jucat aproape toată repriza secundă în zece oameni, după eliminarea lui Jules Kounde (51). La bosniaci, Mateo Susic (CFR Cluj) a jucat 64 de minute. Portugalia a obţinut o victorie dramatică în faţa Irlandei, cu scorul de 2-1, prin golurile reuşite de Cristiano Ronaldo (89, 90+6). Oaspeţii au deschis scorul, prin John Egan (45), dar Ronaldo a ratat un penalty în min. 15, şutul său fiind apărat de Gavin Bazunu. Prin dubla realizată, noul atacant al lui Manchester United a stabilit un nou record mondial, cu 111 goluri înscrise (în 180 de selecţii) pentru o echipă naţională. Ronaldo era la egalitate cu iranianul Ali Daei, cu 109 goluri marcate fiecare. Fundaşul echipei FCSB, Risto Radunovic, a adus un punct nesperat naţionalei Muntenegrului, 2-2 în deplasare cu Turcia, prin golul marcat în min. 90+7, din lovitură liberă.

Bosnia a ţinut în şah campioana mondială, iar Ronaldo a stabilit un nou record!

Turcii au condus cu 2-0, prin golurile înscrise de Cengiz Under (9) şi Yusuf Yazici (31), dar Adam Marusic a redus din diferenţă (40), iar Radunovic a stabilit scorul final. Fundaşul stânga fusese introdus pe gazon în min. 66. Kazahstanul a smuls un egal in extremis cu Ucraina, 2-2, prin golul marcat de Ruslan Valiulin (90+6). Ucraina, la primul meci după plecarea selecţionerului Andrei Şevcenko, a deschis scorul rapid, prin Roman Iaremciuk (2), dar Valiulin a egalat (74). Danilo Sikan a părut că aduce victoria oaspeţilor (90+3), dar Valiulin a obţinut egalarea (90+6). Ucraina a terminat la egalitate toate cele patru meciuri jucate în grupă. Două meciuri au fost arbitrate de brigăzi din România, Ovidiu Haţegan fiind la centru la partida Danemarca – Scoţia 2-0, iar Istvan Kovacs, la meciul Slovenia – Slovacia 1-1. Moldova a fost învinsă de Austria cu 2-0, la Chişinău. În poarta gazdelor s-a aflat Cristian Avram, care e legitimat la FC Buzău.

Cu arădeanul Man în lot, „tricolorii” au doar varianta victoriei la Reykjavik 

România joacă în această seară în Islanda, de la ora 21:45, în etapa a patra din preliminariile Cupei Mondiale din 2022. Pentru „tricolori” va fi și o șansă a revanșei. Anul trecut, în octombrie, naționala lui Mirel Rădoi era eliminată de Islanda, în semifinalele play-off-ului pentru EURO 2020, scor 1-2. Nordicii ratau ulterior calificarea la turneul final, după 1-2 în Ungaria. România e abia a patra în grupa J, cu trei puncte adunate în trei meciuri şi doar o victorie ar mai ţine-o în joc pentru calificare. Grupa României este condusă surprinzător de Armenia, 9 puncte, urmată de Macedonia şi Germania, ambele cu 6 puncte. Mirel Rădoi l-a convocat pentru meciurile naţionalei din septembrie şi pe arădeanul Dennis Man, de la Parma.

Rezultatele de miercuri:

Grupa A
Luxemburg – Azerbaidjan 2-1
Au marcat: Mica 8, Gerson Rodrigues 28 – penalty, respectiv Emin Mahmudov 67.

Portugalia – Irlanda 2-1
Au marcat: Cristiano Ronaldo 89, 90+6, respectiv John Egan 45.
Cristiano Ronaldo (Portugalia) a ratat un penalty în min. 15.

Grupa D
Kazahstan – Ucraina 2-2
Au marcat: Ruslan Valiulin 74, 90+6, respectiv Roman Iaremciuk 2, Danilo Sikan 90+3.

Franţa – Bosnia-Herţegovina 1-1
Au marcat: Antoine Griezmann 40, respectiv Edin Dzeko 36.
Cartonaş roşu: Jules Kounde (Franţa) 51.

Grupa F
Danemarca – Scoţia 2-0
Au marcat: Daniel Wass 14, Joakim Maehle 15.
Arbitru: Ovidiu Haţegan (România).

Insulele Feroe – Israel 0-4
Au marcat: Eran Zahavi 12, 44, 90+2, Munas Dabbur 52.

Rep. Moldova – Austria 0-2
Au marcat: Christoph Baumgartner 45+1, Marko Arnautovic 90+4.

Grupa G
Letonia – Gibraltar 3-1
Au marcat: Vladislavs Gutkovskis 50 – penalty, 85, Andrejs Ciganiks 89, respectiv Tjay De Barr 71 – penalty.

Norvegia – Olanda 1-1
Au marcat: Erling Braut Haaland 20, respectiv Davy Klaassen 37.

Turcia – Muntenegru 2-2
Au marcat: Cengiz Under 9, Yusuf Yazici 31, respectiv Adam Marusic 40, Risto Radunovic 90+7.

Grupa H
Malta – Cipru 3-0
Au marcat: Cain Attard 44, 54, Joseph Mbong 46.
Cartonaş roşu: Konstantinos Soteriou (Cipru) 40.

Rusia – Croaţia 0-0

Slovenia – Slovacia 1-1
Au marcat: Petar Stojanovic 42, respectiv Robert Bozenik 31.
Arbitru: Istvan Kovacs (România).

Câştigătoarele grupelor se vor califica direct la turneul final din Qatar. Formaţiile clasate pe locurile secunde şi cele mai bune două echipe necalificate din Liga Naţiunilor 2020-2021 vor juca baraje în urma cărora alte trei formaţii vor obţine biletele pentru CM 2022.

The post Surprize în preliminariile Cupei Mondiale la fotbal, România joacă astăzi în Islanda appeared first on Live Arad – Știri din Arad.

About The Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *