Bucureștiul „a călcat” Aradul. Lecția dată Inspectoratului de Poliție Județean Arad
Niciun polițist din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad nu a participat la perchezițiile care au vizat contrabanda cu țigări, iar asta arată gradul de încredere pe care mai marii Poliției Române îl au în Poliția arădeană, în oamenii care o conduc și în polițiști. Așa că polițiștii arădeni au fost dați la o parte, iar Inspectoratul General de Poliție s-a ocupat de tot, într-o acțiune cum nu a mai avut loc în județul Arad. Chiar și așa, Cosmin Mladin – cel despre care se spune că ar fi cel mai mare traficant de țigări de contrabandă din Arad – a fost de negăsit în urma perchezițiilor efectuate la domiciliul lui, cel mai probabil fiind anunțat despre descinderi.