HARTA rezultatelor alegerilor parlamentare, unde au câștigat PSD, AUR, USR
PSD a obținut în țară, după centralizarea a 99,45% din procesele-verbale din secții, la alegerile parlamentare, 22,6% la Senat și 22,25% la Camera Deputaților. USR a câștigat două județe, AUR trei, iar PNL șase. O situație inedită a fost la Sibiu, unde PSD și PNL au obținut scoruri mai mari decât au obținut liderii lor la primul tur al alegerilor prezidențiale. PSD conduce în preferențele alegătorilor din județele Maramureș, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Iași, Neamț, Vaslui, Bacău, Galați, Vrancea, Tulcea, Brăila, Buzău, Ialomița, Călărași, Prahova, Dâmbovița, Argeș, Teleorman, Olt, Dolj, Vâlcea, Gorj, Mehedinți, Caraș-Severin și Hunedoara.
Cel mai bun rezultat, de peste 46% la Senat și peste 43% la Camera Deputaților, a fost obținut de PSD în județul Buzău, județul liderului PSD, Marcel Ciolacu.
USR a câştigat două judeţe – Timiș și Brașov – şi a reuşit să obţină rezultate bune în majoritatea sectoarelor Capitalei, atât la alegerile petnru Camera Deputaţilor cât şi la cele pentru Senat. În judeţul Braşov, acolo unde USR a pierdut primăria reşedinţei de judeţ, partidul s-a impus în faţa social-democraţilor la o diferenţă de doar câteva mii de voturi.
PNL a câștigat în județele Bihor, Cluj, Alba, Sibiu, Ilfov și Giurgiu.
UDMR a câștigat alegerile din județele Satu Mare, Sălaj, Mureș, Harghita și Covasna.
AUR a câștigat în Arad, Suceava și Constanța.
În Capitală, alegerile pentru Senat au fost câștigate de USR în sectoarele 1, 2, 3 și 6 și de PSD în sectoarele 4 și 5, iar la Camera Deputaților de USR în sectoarele 1, 2, 3 ,4 și 6, și de PSD în sectorul 5, scrie antena3.ro.