Pompierii au stabilit că un scurtcircuit a declanşat incendiul la trenul automotor blocat în zona Pecica
Pompierii au finalizat cercetările în cazul incendiului care a izbucnit marţi la locomotiva unui tren automotor care a rămas blocat în zona oraşului Pecica, fiind vorba de un scurtcircuit, fără ca în urma incidentului să existe răniţi.
„Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind un scurtcircuit. Niciun călător din cei aproximativ 30 care s-au autoevacuat nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. Ei au fost preluaţi de un mijloc de transport trimis la faţa locului de Primăria Pecica”, a declarat, potrivit Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţe (ISU) Arad, Ruxandra Klein.
Incendiul a izbucnit, marţi dimineaţă, la un tren de tip automotor, care circula între oraşele Arad şi Nădlac. Garnitura a rămas blocată în apropiere de oraşul Pecica, unde cei aproximativ 30 de călători s-au autoevacuat.