Focuri de armă pe o stradă din municipiu. Un tânăr de 21 de ani a fost reținut de polițiști

pistol gloante politie

La data de 22 ianuarie a.c., polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Arad, sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe Lângă Judecătoria Arad, au pus în executare 2 mandate de percheziție domiciliară, la locuințele unui bărbat, de 21 de ani, din Arad, bănuit de nerespectarea regimului armelor și munițiilor și uz de armă fără drept.
Din materialul probator administrat a reieșit că, în noaptea de 31 decembrie 2024, acesta ar fi executat, fără drept, 5 focuri pe o stradă din municipiu. În urma perchezițiilor, a fost descoperit un pistol neletal, supus autorizării, calibrul 9mm și 27 de cartușe, nepercutate, același calibru.
Atât pistolul, cât și cartușele au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, într-un dosar penal, întocmit pentru uz de armă fără drept și nerespectarea regimului armelor și munițiilor. În baza probatoriului administrat, tânărul de 21 de ani a fost reținut pentru 24 de ore.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul Poliției Municipiului Arad, Serviciului Criminalistic și Serviciului pentru Acțiuni Speciale.

About The Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *