Deținuții din Penitenciarul Arad care au muncit în 2024 au adus instituției peste 10 milioane de lei

Concurs la Penitenciarul Arad. Se caută 23 de polițiști de penitenciare

Deținuții din Penitenciarul Arad care au muncit în cursul anului 2024 pentru diverse firme au adus instituției un venit de 10.019.920 lei (echivalentul a 2.014.237 euro), în creștere cu 30% față de anul anterior.
Purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Arad, George Andrei Băețan, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, că 197 deținuți au lucrat anul trecut pentru diverși operatori economici. Ei au fost prezenți la posturi pe șantiere, în ateliere sau fabrici.
Unul dintre locurile în care muncesc zeci de deținuți este o fermă de porci deschisă de Penitenciarul Arad în urmă cu un an. Aceasta se află la aproximativ 20 de kilometri de municipiul Arad, la granița cu Ungaria, în localitatea Variașu-Mare și funcționează ca secție externă a penitenciarului.
Ferma, deschisă în urma unui parteneriat public-privat, poate găzdui permanent până la 50 de deținuți repartizați la regimul semideschis și care nu au comis infracțiuni cu violență.
Din câștigul lunar al unui deținut, 40% îi rămâne, în timp ce 60% intră în contul penitenciarului, care folosește banii la plata parțială a cheltuielilor cu utilitățile, pentru hrana sau medicamentele celor privați de libertate, dar și pentru investiții. Persoana condamnată poate folosi pe durata executării pedepsei 90% din veniturile încasate pentru munca prestată, iar 10% se consemnează pe numele său la Trezoreria Statului, suma urmând să fie încasată în momentul punerii în libertate, scrie agerpres.ro.
Efectivul mediu de deținuți din Penitenciarul Arad a fost de 1.478 persoane pe parcursul anului trecut.

About The Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *