Piața românească de investiții imobiliare a încheiat 2024 cu tranzacții de 750 milioane de euro, în creștere cu 58%
Investițiile imobiliare din România au atins 750 de milioane de euro în 2024, în creștere cu 58% față de anul anterior, însă puțin sub media anuală de 800 de milioane de euro din ultimul deceniu, potrivit raportului anual publicat de o companie de consultanță imobiliară.
‘România s-a evidențiat ca lider regional, având cea mai bună performanță comparativ cu celelalte cinci economii majore din Europa Centrală și de Est – Bulgaria, Cehia, Ungaria, Polonia și Slovacia. Activitatea de tranzacționare a fost dominată de activele industriale, cu un volum de aproape 300 de milioane de euro, marcând 2024 ca un an record pentru această categorie de investiții. Cele mai importante tranzacții includ vânzarea portofoliului industrial al Globalworth, parțial deținut împreună cu Global Vision, pentru 278 de milioane de euro, realizată în două acorduri separate’, se arată într-un comunicat al Colliers.
Pentru 2025, perspectivele pieței imobiliare sunt mixte, apreciază consultanții companiei, care au explicat că principala provocare vine din contextul intern, marcat de incertitudinea politică generată de anularea alegerilor prezidențiale și de un cost de risc ridicat, cauzat de dezechilibre economice.
‘Comparativ cu anul precedent, 2024 a fost un an mult mai activ și s-a încheiat cu un rezultat solid. Dinamica puternică a tranzacțiilor observată pe parcursul anului a continuat și în 2025, cu câteva acorduri majore încă în desfășurare. Aceste creșteri ale activității de tranzacționare confirmă că volumul relativ redus al investițiilor din România, în comparație cu Polonia, este mai degrabă rezultatul lipsei de produse disponibile, și nu al lipsei de interes. Băncile au rămas implicate facilitând accesul la finanțare. Anul acesta ne așteptăm la continuarea dinamicii pozitive, cu premise bune să depășim performanța din 2024’, a explicat Robert Miklo, Partner | Head of Capital Markets Colliers, citat în comunicat.
Cele mai mari tranzacții ale anului au fost vânzările portofoliului industrial al Globalworth. CTP a achiziționat 270.000 de metri pătrați de depozite închiriabile și terenuri pentru extinderi în mai multe orașe, pentru aproximativ 168 de milioane de euro. Totodată, WDP a cumpărat un portofoliu de 136.000 de metri pătrați, deținut de Globalworth și GlobalVision, pentru circa 110 milioane de euro. În plus, WDP a achiziționat și Expo Market Doraly, un parc comercial situat la nord de București, pentru o sumă estimată la 90 de milioane de euro. O altă tranzacție importantă a fost vânzarea complexului de birouri The Landmark, situat în zona centrală de afaceri, către African Industries Group, susținut de capital indian. Aceasta este prima tranzacție majoră cu capital indian în imobiliarele comerciale din România și a contribuit la stabilizarea randamentelor pentru birourile premium, punctează consultanții Colliers.
Potrivit lui Robert Miklo, valoarea medie a tranzacțiilor a fost de aproximativ 25 de milioane de euro, una dintre cele mai scăzute din ultimii ani. Totuși, acest lucru reflectă creșterea implicării capitalului local, care devine tot mai activ. Noul val de antreprenori, care au acumulat capital prin afacerile lor în ultimele decenii, caută din ce în ce mai des oportunități pentru a-și plasa fondurile. Între 2022 și 2024, tranzacțiile sub 20 de milioane de euro au reprezentat, în medie, aproximativ un sfert din volumul anual, a subliniat acesta, conform agerpres.ro.
Randamentele s-au menținut stabile în 2024, de 7,25% pentru centre comerciale de top, 7,50% pentru birouri premium și 7,75% pentru active industriale de top, cu o ușoară creștere de 0,25 puncte procentuale pentru cele din urmă.
Pentru 2025, perspectivele sunt promițătoare, cu aproape 100 de milioane de euro în tranzacții semnate, dar nefinalizate, printre care vânzarea unei părți din Iride Park, deținută de Immofinanz, și a unui portofoliu de parcuri comerciale aparținând MAS REI. Alte tranzacții, aflate în diverse etape de negociere și care totalizează aproximativ 500 de milioane de euro, indică un început de an solid. Dacă tendințele favorabile se mențin, analiza companiei arată că investițiile în imobiliare comerciale ar putea depăși pragul de 800 de milioane de euro în 2025. Totuși, acest scenariu depinde de evoluția unor factori-cheie.