Complexul comercial Funshop Park din Vladimirescu se deschide pe 6 martie

Compania poloneză Scallier extinde rețeaua de parcuri de retail FunShop Park din România și deschide centrul comercial de aproximativ 10.000 mp din Vladimirescu, Arad, la data de 6 martie 2025.
Noul FunShop Park Arad – Vladimirescu este aproape complet închiriat, aproximativ 95% din spații fiind contractate de branduri locale și internaționale precum DM, Sinsay, Pepco, KIK, Tedi și Agroland. Complexul va găzdui clubul de fitness Stay Fit Gym, mai multe restaurante, un food court în aer liber și un loc de joacă. Lidl, ancora principală a complexului, a fost deschis în luna decembrie a anului trecut.
FunShop Park Arad este cel de-al șaptelea parc de retail dezvoltat de Scallier în România, după cele de la Roșiorii de Vede, Focșani, Timișoara, Turda, Vaslui și Moșnița, cu o suprafață totală de aproximativ 60.000 mp GLA. Toate facilitățile de retail dezvoltate de companie sunt certificate BREEAM, scrie moneybuzz.ro.