Prețul aurului a depășit pentru prima dată în istorie pragul de 3.000 de dolari/uncie

Prețul aurului a depășit la finalul săptămânii trecute pentru prima dată în istorie pragul psihologic de 3.000 de dolari pe uncie troy (31,1 grame), iar specialiștii estimează că metalul galben se va scumpi la peste 3.300 de dolari în 2025, potrivit unei analize de specialitate, dată luni publicității, au transmis jurnaliştii de la Agerpres.ro.
Scăderea ratelor dobânzilor, războiul dintre Ucraina și Rusia, achizițiile record ale băncilor centrale și, mai recent, incertitudinea privind politicile tarifare ale președintelui Donald Trump sunt câteva dintre motivele pentru care prețul aurului a crescut semnificativ.
„Aurul este un activ care strălucește în perioade de instabilitate politică și economică și devine o alegere din ce în ce mai comună în rândul investitorilor, inclusiv al celor români”, se arată într-o analiză realizată de Tavex România, conform Agerpres.
Potrivit sursei citate, undeva la 90% dintre investitorii români aleg să achiziționeze produse de greutăți mai mari, începând cu lingouri de 20 de grame. Logica este că, dacă produsul este mai mare, prețul per gram de aur pur este mai mic.
Această relație inversă derivă din costurile de ambalare și logistică, în special, întrucât aceleași condiții trebuie asigurate pentru lingourile de un gram precum în cazul celor de 100 de grame. Diferențele principale constau în lichiditate. Cu cât un produs este mai mic, cu atât este mai ușor de vândut, spun reprezentanții Tavex România.
„Aurul de investiții este unul dintre cele mai sigure instrumente din lume. Acesta poate fi cumpărat și vândut oriunde în lume, la un preț apropiat de cel internațional. Este important de înțeles, însă, că investiția în aur se realizează pe termen lung, de cel puțin trei ani. Totodată, aurul este un activ care să mențină puterea de cumpărare pe termen lung, dar este și un instrument de diversificare în cazul perioadelor de instabilitate. Aurul, precum acțiunile, obligațiunile și imobiliarele, prezintă anumite riscuri. O alocare de 5%-10% a portofoliului investițional către aur este considerată ca fiind suficientă pentru majoritatea investitorilor”, susține Victor Dima, managerul Departamentului de Trezorerie al companiei.