Protecția Consumatorilor a „descins“ în Atrium Mall. Mai multe restaurante au fost amendate

Ca urmare a unor tematici demarate de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor la nivel național, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Arad a desfășurat , în cursul acestei săptămâni, o serie de acțiuni de control de verificare a prevederilor legale la prestarea serviciilor de alimentație publică în incinta ATRIUM MALL ARAD .
Astfel că au fost controlați, până la data prezentului comunicat de presă, 12 operatori economici, s-au aplicat 11 amenzi contravenționale în valoare totală de 49.000 lei, 4 avertismente, cărora li s-au adăugat și măsuri complementare:
- oprirea definitivă de la comercializare a produselor alimentare neconforme în cantitate de 78 kg
Abaterile constatate de echipele de control au fost următoarele:
- lipsă proceduri și produse sigure la prestarea serviciilor ;
- neinformarea consumatorilor cu privire la valoarea nutrițională a preparatelor ;
- verificare metrologica expirată .
Controalele vor continua și în perioada următoare, iar măsurile dispuse vor fi verificate, iar unitățile de alimentație publică rămân, în continuare, sub atenta supraveghere a CJPC Arad.