Exercițiu de amploare desfășurat de pompierii militari arădeni în Sântana

În data de 27 martie 2025, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Vasile Goldiș” al județului Arad a desfășurat un exercițiu de amploare la Hammerer Aluminium Industries SRL, din localitatea Sântana.
Conform scenariului, în zona Banloc s-a produs un seism cu magnitudinea de 5,2. În urma cutremurului, au fost afectate clădiri, hale industriale și căi de comunicație terestră, iar consecințele amenințau viața și sănătatea populației, precum și mediul înconjurător din Sântana. Printre obiectivele grav afectate de cutremur se număra și hala de producție a societății.
Pentru gestionarea situației, au fost mobilizate forțe și mijloace din cadrul Detașamentelor de Pompieri Arad, Ineu, Sebiș și Secției Bârzava, cu trei autospeciale de stingere, o autospecială de descarcerare, o autospecială de primă cercetare CBRN, Postul Medical Avansat, Punctul de Comandă Mobil, container de căutare-salvare cu camion, autospeciala de primă intervenție pentru lucrul cu apă de înaltă presiune și hidroperforare, o autospecială de transport personal și victime multiple, precum și patru ambulanțe SMURD, dintre care una de Terapie Intensivă Mobilă. De asemenea, au fost alocate două ambulanțe SAJ și un echipaj din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Sântana.
Exercițiul a vizat verificarea și evaluarea procedurilor de notificare operativă și modul de cooperare între forțele care intervin în caz de dezastru. Totodată, s-a urmărit perfecționarea cunoștințelor și dezvoltarea deprinderilor de lucru în echipă în cadrul procesului de elaborare a deciziilor și armonizarea pregătirii forțelor de intervenție, a populației și angajaților societății.
Pe timpul exercițiului, au fost verificate eficacitatea măsurilor de protecție a populației, fluxul informațional-decizional pentru gestionarea situației, operaționalizarea Centrului de comunicații al Punctului de Comandă Mobil și antrenarea personalului din cadrul Grupei Operative.
Activitatea s-a încheiat cu analiza intervențiilor și evaluarea capabilităților de răspuns, concluzia fiind că forțele și mijloacele implicate sunt pregătite să intervină cu operativitate și profesionalism.
Mulțumim operatorului economic Hammerer Aluminium Industries SRL pentru deschiderea și implicarea în desfășurarea exercițiului, precum și instituțiilor participante: Inspectoratul de Poliție Județean Arad, Inspectoratul de Jandarmi Județean Arad, Crucea Roșie Arad, UPU-SMURD Arad și Serviciul de Ambulanță Județean Arad, pentru colaborarea și sprijinul acordat.