O statuie care îl va reprezenta pe Helmut Duckadam va fi amplasată în satul natal Semlac

Helmut-Duckadam

O statuie care îl va reprezenta pe fostul mare portar român Helmut Duckadam va fi amplasată, în acest an, în satul natal Semlac, administrația locală lansând un concurs pentru realizarea lucrării.
Helmut Duckadam ar fi împlinit, marți, 66 de ani, iar primărița comunei Semlac și-a amintit că în anii anteriori îl suna la 1 aprilie pentru a-l felicita.
‘Anul trecut l-am sunat pentru a-i ura ‘La mulți ani!’, dar astăzi ne rugăm pentru sufletul său. Încă de dimineață ne-am amintit de pierderea pe care a suferit-o comunitatea. În acest an avem în plan dezvelirea unei statui care să-l reprezinte pe Duckadam, am lansat deja un concurs la care au depus oferte până acum doi sculptori. Așteptăm și alte oferte din țară, pentru că sperăm la un preț suportabil pentru comunitatea noastră destul de mică’, a declarat, marți, pentru AGERPRES, primărița Letiția Stoian.
Ea a precizat că cea mai ieftină ofertă de realizare a statuii primită este de 80.000 de euro, iar dacă nu se va putea obține un preț mai mic, se va încerca atragerea unor sponsori. ‘Cert este că în acest an vom dezveli statuia lui Duckadam în centrul comunei’, a spus Stoian.
Fostul portar a primit în 2001 titlul de ‘Cetățean de onoare’ al comunei Semlac, pentru întreaga carieră sportivă.
Helmut Duckadam, cunoscut drept ”eroul de la Sevilla”, a murit în 2 decembrie 2024, la vârsta de 65 de ani. În 4 decembrie, el a fost decorat post-mortem cu Ordinul Național ‘Steaua României’ în grad de Cavaler prin decret semnat de președintele Klaus Iohannis, scrie agerpres.ro.

About The Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *