Zeci de situații de urgență pentru pompierii arădeni, în doar 24 de ore

incendiu casa

În ultimele 24 de ore, pompierii militari arădeni au intervenit pentru gestionarea optimă a celor 30 de situații de urgență produse la nivelul județului Arad. Cele mai multe intervenții au constat în acordarea asistenței medicale de urgență, echipajele SMURD intervenind la 25 de solicitări.

Totodată, salvatorii au acționat pentru stingerea a trei incendii, dintre care două produse la coșurile de fum ale unor locuințe din localitățile Bocsig și Mărăuș. Incendiile au fost stinse prompt, fără a se înregistra victime, iar suprafețele afectate au fost mai mici de 60 de metri pătrați.

Cea de-a treia intervenție a vizat stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească cu rol de adăpost pentru animale, din localitatea Șiclău. Evenimentul a avut loc în jurul orei 15:30, iar pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Ineu au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă.

La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta generalizat la nivelul anexei, pe o suprafață de aproximativ 150 de metri pătrați, cu posibilitate de extindere la casa aflată în imediata apropiere. Incendiul a fost localizat și lichidat prompt, în limitele găsite, limitând astfel propagarea flăcărilor la vecinătăți.

În urma incendiului, adăpostul a fost afectat pe o suprafață de aproximativ 150 de metri pătrați, iar, din nefericire, 3 porci și 40 de păsări au fost surprinși de flăcări.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime omenești. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind scurtcircuitul electric, generat de un cablu cu defecțiuni.

Pompierii militari arădeni vă reamintesc măsurile ce trebuie respectate pentru a preîntâmpina producerea unor astfel de evenimente nedorite, care se pot solda cu pagube materiale și, uneori, cu pierderi de vieți omenești:

❗Nu utilizaţi aparate electrice, cabluri, prize, întrerupătoare sau dispozitive de protecţie defecte ori improvizate;
❗Nu lăsaţi nesupravegheate aparatele electrice aflate sub tensiune (fier de călcat, radiator, reşou, lampă, televizor etc.);
❗Instalaţi şi utilizaţi aparatura electrocasnică respectând cu stricteţe indicaţiile producătorului menţionate în prospectul produsului;
❗Verificaţi periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice și înlocuiți-le dacă sunt uzate;
❗Evitați suprasolicitarea prizelor. Avertismentul vizează în mod special electrocasnicele mari (frigider, reșou, televizor, maşină de spălat etc.). Alocaţi fiecărui aparat câte o priză. Utilizarea aceleiași surse pentru mai multe aparate poate duce la supraîncălzire și, implicit, la incendii.

De asemenea, pe tot parcursul zilei de ieri, 10 aprilie 2025, pompierii militari arădeni au mai intervenit în alte două situații în sprijinul comunității: pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, precum și pentru degajarea unui copac căzut pe carosabil, în urma vântului puternic, în localitatea Variașu Mic.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute accesând platforma națională de pregătire în situații de urgență www.fiipregatit.ro și aplicația DSU, disponibilă gratuit în App Store și Google Play.

About The Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *