Cod galben de furtuni, averse și descărcări electrice în județul Arad

Avertizare de vreme severă. Meteorologii anunţă furtuni şi ploi în următoarele 48 de ore

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, marți, o atenționare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă pe parcursul acestei zile în 25 de județe.
Conform prognozei de specialitate, în intervalul orar 12:00 – 23:00, în zonele montane și submontane, în nordul Olteniei și al Munteniei, în sudul și estul Transilvaniei și în sudul Banatului vor fi perioade cu vreme instabilă, care se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și, izolat, căderi de grindină și vijelii. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20 – 25 l/mp și pe arii restrânse de peste 40 l/mp.
Județele vizate de atenționarea Cod galben sunt: Alba, Argeș, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brașov, Buzău, Cluj, Caraș-Severin, Covasna, Dâmbovița, Gorj, Hunedoara, Harghita, Mehedinți, Maramureș, Mureș, Neamț, Prahova, Sibiu, Suceava, Timiș, Vâlcea și Vrancea.
Meteorologii precizează că fenomenele de instabilitate atmosferică se vor semnala pe arii restrânse și în restul teritoriului, scrie agerpres.ro.

About The Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *