Producția de cărbune a scăzut cu 15,8% în primele 11 luni din 2024
Producția de cărbune a României a depășit, în primele 11 luni ale anului trecut, 1,758 milioane tone echivalent petrol (tep), fiind cu 15,8% mai mică (minus 329.700 tep) față de cea din perioada similară din 2023, conform datelor centralizate de Institutul Național de Statistică (INS).
Importurile de cărbune au fost, în perioada menționată, de 174.800 tep, în scădere cu 11.700 tep (minus 6,3%) în comparație cu ianuarie – noiembrie 2023.
Dinamica producției de cărbune, cât și importurile sunt prevăzute în scădere, în perioada 2024 – 2027, pe măsură ce alte capacități de producție de energie vor fi puse în funcțiune, urmând să de diminueze cu 11,4%, respectiv cu 24,5%, conform estimărilor din ultima Prognoză a echilibrului energetic, publicată de Comisia Națională de Strategie și Prognoză (CNSP).
Astfel, conform CNSP, producția de cărbune este estimată pentru 2024 la 1,92 milioane tone echivalent petrol, în scădere cu 17,3% față de anul anterior, în 2025 – la 1,718 milioane tep (minus 10,5%), în 2026 la 1,555 milioane tep (minus 9,5%) și în 2027 la 1,432 milioane tep (minus 7,9%).
Importurile sunt preconizate în scădere în 2024 cu 15,4% comparativ cu 2023, la 206.000 tep, în 2025 cu 20,5% – la 164.000 tep, în 2026 cu 26,3% – la 121.000 tep, iar în 2027 cu 34,4% – la 79.000 tep, scrie agerpres.ro.