O nouă fraudă prin apeluri telefonice. Vizați sunt posesorii de cupoane emise în anii ’90
![A furat, dintr-un apartament, un telefon mobil în valoare de 800 de lei](https://www.stirilearadului.ro/wp-content/uploads/2021/07/telefon-300x157-OcBP3e.jpeg)
Fraudele prin apeluri telefonice continuă. Noua metodă prin care infractorii păcălesc oameni este de a pretinde că sunt de la Bursa din România a avertizat marți Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC), potrivit b1tv.ro.
DNSC a postat pe pagina de Facebook o postare prin care avertizează asupra unei noi metode de fraudă care se folosește de vishing, adică apeluri telefonice de phishing, pentru a convinge utilizatorii români să partajeze atacatorilor date cu caracter sensibil, în special date bancare. Infractorii pretind că sunt din partea SIF Muntenia sau a Bursei de Valori Bucureşti (BVB). Ei spun victimelor că motivul apelului îl reprezintă presupuse acţiuni vechi pe care victima le-ar deţine din perioada cuponiadei din anii ’90 de care au uitat. Atacatorii spun că aceste acţiuni s-au apreciat foarte mult ca valoare, însă pentru a le vinde şi a încasa sumele respective, victima trebuie să urmeze un proces. Atacatorii cer victimei să instaleze pe dispozitiv anumite aplicaţii false, care folosesc identitatea vizuală a entităţilor impersonate şi care au ca scop prejudicierea financiară a acesteia.
DNSC atrage atenția și îndrumă persoanele care primesc astfel de apeluri să nu instaleze aplicații la îndrumarea apelantului, mai ales dacă explicațiile sunt vagi. De asemenea, autoritățile atrag atenția să nu se furnizeze date cu caracter sensibil.
Autenticitatea apelurilor de la o autoritate sau instituţie trebuie verificată întotdeauna, mai ales dacă se cer date personale, date de autentificare sau carduri bancare. „În cazul în care aţi furnizat date de card, sesizaţi imediat banca, iar dacă aţi fost păgubit depuneţi o plângere la Poliţie (fizic sau la [email protected]) şi notificaţi DNSC (telefon 1911 sau platforma PNRISC: https://pnrisc.dnsc.ro/)”, explică reprezentanţii DNSC.
Astfel de apeluri trebuie raportate către organizaţia a cărei identitate este folosită pentru a atrage atenţia cât mai rapid asupra noilor scenarii folosite de atacatori în inițiative frauduloase.