Nicolae Ciucă își anunță demisia din funcția de senator

ciuca senat

Fostul președinte al PNL Nicolae Ciucă a anunțat, miercuri, că demisionează din Parlament. ‘A sosit vremea să comunic public hotărârea de a-mi prezenta demisia din funcția de senator în Parlamentul României. Din respect pentru colegii mei liberali este o decizie pe care am comunicat-o anterior conducerii PNL. Mi-ar plăcea ca acest gest să fie interpretat ca unul firesc, având în vedere că am ajuns în această funcție grație susținerii Partidului Național Liberal’, a scris Nicolae Ciucă pe pagina sa de Facebook.
El a precizat că rămâne un liberal convins și că va susține valorile liberale ca simplu membru al partidului. ‘Rămân un liberal convins, plasat ferm în zona de centru-dreapta. Voi susține întotdeauna inițiativa privată, democrația și familia, cu onestitate și decență, chiar dacă nu în lumina reflectoarelor, ci ca simplu membru PNL. Vreau să le mulțumesc tuturor celor care m-au susținut în acești ani, tuturor celor cu care am lucrat și tuturor celor care au avut încredere în mine! Vă rămân profund îndatorat!’, a mai scris Nicolae Ciucă, conform agerpres.ro.

About The Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *