Proiect în Parlament: Sălile de jocuri de noroc, interzise total la parterul blocurilor

jocuri bloc1

Conform unei propuneri legislative, sălile de jocuri de noroc ar putea fi interzise la parterul blocurilor cu locatari. Deputatul PNL Gigel-Sorinel Știrbu a înregistrat la Senat pentru dezbatere un proiect de lege care ar completa Ordonanța Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc.
Potrivit motivelor expuse de deputatul PNL, numărul sălilor de jocuri de noroc a crescut exponențial în ultimii ani în multe comunități, ceea ce a contribuit la creșterea dependenței de jocuri de noroc, și a avut consecințe negative asupra sănătății și securității publice.
“Este esențial să protejăm atât locatarii, dar și tineretul și în special persoanele mai vulnerabile, prin limitarea accesului la astfel de locații”, se arată în motivele expuse de Gigel-Sorinel Știrbu.
Argumentele deputatului se bazează pe faptul că accesul constant al persoanelor vulnerabile este mai probabil dacă sălile de jocuri de noroc sunt amplasate la parterul blocurilor.
Adoptarea acestei propuneri legislative ar însemna o nouă lovitură pentru industria jocurilor de noroc, în special pentru agențiile stradale. Din anul 2022 încoace, un val de modificări legislative a dus la creșteri repetate ale taxelor de operare, a impozitelor pe câștiguri, culminând cu interzicerea păcănelelor în localitățile cu mai puțin de 15.000 locuitori.
Ca urmare, chiar dacă au fost câțiva operatori care s-au retras complet din România, pariurile online au crescut, și ca dovadă, case pariuri noi apar constant (aproape 50 active în total), chiar dacă sunt site-uri lansate de operatori deja activi pe piață.
Proiectul de lege propus de deputatul PNL Gigel-Sorinel Știrbu ar avea nevoie să fie adoptat în parlament și promulgat de șeful statului până să poată fi publicat în Monitorul Oficial și să devină, în practică, o completare la Ordonanța Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, scrie stiripesurse.ro.

About The Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *