Un nou exercițiu “Miercurea alarmelor”, în Arad

Miercuri, 26 februarie 2025, între orele 10.00 – 11.00, va avea loc exercițiul “Miercurea alarmelor” pentru verificarea funcționării sirenelor din judetul Arad, simulările vizând atât verificarea echipamentelor care pot fi acționate în mod centralizat, dar și a celor cu acționare locală.
Exercițiul se va desfășura la nivel național, iar sirenele din țară vor emite semnalul Alarmă la dezastre, care presupune iminența producerii unor calamități cu impact major asupra comunităților.
Înștiințarea, avertizarea, prealarmarea şi alarmarea se realizează în scopul dispunerii măsurilor de protecție a populației și bunurilor materiale, precum şi pentru limitarea efectelor dezastrelor.
Prin modul de acționare a mijloacelor tehnice de alarmare există posibilitatea de a crea disconfort în spațiul public, motiv pentru care asigurăm cetățenii că astfel de exerciții periodice sunt necesare și benefice.
Recomandăm cetățenilor să rămână calmi și să urmărească informările transmise de către autorități. În cazul unor situații reale, mai multe informații vor fi transmise prin intermediul mesajelor RO-ALERT, al aplicației DSU și al altor surse și canale de informare ale structurilor pentru situații de urgență, precum și de posturi de radio sau televiziune.
Conform legislației în vigoare privind organizarea şi asigurarea activităţii de înştiinţare, avertizare, prealarmare şi alarmare în situaţii de protecţie civilă, semnalele de alarmare a populaţiei, instituţiilor publice şi operatorilor economici sunt : alarmă aeriană, alarmă la dezastre, prealarmă aeriană şi încetarea alarmei.
Semnalul ALARMĂ AERIANĂ se compune din 15 sunete a 4 secunde fiecare, cu pauză de 4 secunde între ele.
Semnalul ALARMĂ LA DEZASTRE se compune din 5 sunete a 16 secunde fiecare, cu pauză de 10 secunde între ele.
Semnalul PREALARMĂ AERIANĂ se compune din 3 sunete a 32 secunde fiecare, cu pauză de 12 secunde între ele.
Semnalul ÎNCETAREA ALARMEI se compune dintr-un sunet continuu, de aceeaşi intensitate, cu durata de 2 minute.