Rata șomajului s-a redus la 5,5%, în ianuarie

Rata șomajului în formă ajustată sezonier a fost de 5,5% în luna ianuarie 2025, în scădere cu 0,2 puncte procentuale față de cea înregistrată în luna decembrie 2024, potrivit datelor publicate marți de Institutul Național de Statistică.
Rata șomajului la bărbați a fost cu 0,7 puncte procentuale mai mare decât la femei, valorile fiind 5,8% în cazul persoanelor de sex masculin și 5,1% în cazul celor de sex feminin.
Numărul șomerilor (în vârstă de 15-74 ani) estimat pentru luna ianuarie a anului 2025 a fost de 450.900 persoane, în scădere față de luna precedentă (462.700 persoane) și față de aceeași perioadă a anului precedent (455.300 persoane).
Pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata șomajului a fost estimată la 4,2% pentru luna ianuarie 2025 (4,5% în cazul bărbaților și 3,9% în cazul femeilor). Numărul șomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezintă 72% din numărul total al șomerilor estimat pentru luna ianuarie 2025.
Potrivit INS, reține în continuare atenția nivelul ridicat, de 26,3%, al ratei șomajului în rândul tinerilor (15-24 ani), înregistrat în perioada octombrie – decembrie 2024, scrie agerpres.ro.