24 noiembrie 2024

Guvernul a alocat bani pentru localitățile din județul Arad afectate de inundațiiLive Arad – Știri din Arad

La propunerea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Guvernul României a aprobat, astăzi, alocarea sumei de 148.776.000 de lei, din Fondul de intervenție la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2021.
Fondurile au fost alocate pentru 17 județe, afectate de calamităţile naturale, respectiv pentru 243 de unități administrativ-teritoriale lovite de ploile torenţiale, însoţite de descărcări electrice, din ultima perioadă.
„Vijeliile și furtunile puternice din ultima perioadă au distrus drumuri, străzi, căi de acces și de legătură între comunități, iar refacerea acestora este urgent necesară”, a conchis ministrul dezvoltării, Cseke Attila.
Astfel, creşterile semnificative de niveluri şi debite pe unele cursuri de apă și caracterul torenţial al ploilor au produs inundaţii şi pagube materiale pe raza teritorială a unor unităţi administrativ-teritoriale din județele Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Caraș-Severin, Cluj, Covasna, Gorj, Harghita, Hunedoara, Maramureș, Satu-Mare, Tulcea și Vrancea.
În funcție de solicitările UAT-urilor afectate de inundații, fondurile alocate vor fi utilizate pentru refacerea de străzi, drumuri, poduri și podețe. Se va realiza decolmatarea șanțurilor și refacerea și consolidarea malurilor prăbușite ale râurilor. Rețelele de apă și stațiile de epurare a apei au fost, de asemenea, deteriorate de inundații și vom oferi sprijin guvernamental pentru remedierea situației. Din fondul guvernamental vom finanța reabilitarea a 1.085 de obiective afectate de calamități naturale.
Pagubele au fost estimate în baza evaluărilor făcute de către autoritățile administrației publice locale, Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă şi de către Instituţiile Prefectului din județele afectate. Conform procedurii legale, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației va centraliza proiectele de Hotărâri de guvern întocmite la nivelul Instituțiilor Prefectului pentru calamitățile naturale produse în ultimele săptămâni.

The post Guvernul a alocat bani pentru localitățile din județul Arad afectate de inundații appeared first on Live Arad – Știri din Arad.

About The Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *