25 noiembrie 2024

Filmele cu proști continuă: Mladin a fost dat în urmărire naționalăLive Arad – Știri din Arad

Presupusul lider al contrabandei cu ţigări din Arad, Cosmin Mladin, a fost dat în urmărire naţională, luni, după ce a primit mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile la Tribunalul Bucureşti, scrie agerpres.ro.
Imediat după ce Tribunalul Bucureşti a decis arestarea preventivă a lui Mladin, dar şi a unui asociat al acestuia – Daniel Copil, poliţiştii arădeni i-au căutat pe cei doi la domiciliu şi în alte locuri.
„Poliţiştii arădeni au pus în aplicare un mandat de arestare preventivă, emis la data de 26 iulie a.c. de magistraţii Tribunalului Bucureşti, pe numele unui bărbat de 40 de ani, din Pecica, cercetat pentru mai multe infracţiuni. Acesta a fost depistat pe raza localităţii Pecica, urmând a fi preluat de poliţiştii de investigaţii criminale în vederea punerii în aplicare a măsurilor dispuse de instanţă”, a transmis Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad.
Cel ridicat de poliţişti este Daniel Copil, în timp ce Cosmin Mladin este căutat în continuare.
Poliţia Română a postat pe pagina sa oficială de internet faptul că Mladin, în vârstă de 35 de ani, este dat în urmărire.
„Posedă mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, fiind cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire grup infracţional organizat, contrabandă şi spălare de bani”, anunţă Poliţia Română.
Potrivit unor surse din cadrul IPJ Arad, în tot judeţul au fost formate filtre rutiere, în încercarea de prindere a fugarului.

The post Filmele cu proști continuă: Mladin a fost dat în urmărire națională appeared first on Live Arad – Știri din Arad.

About The Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *