25 noiembrie 2024

Platformelor gospodărești și zonele unde sunt amplasate containere de gunoi vor fi monitorizate videoLive Arad – Știri din Arad

Primăria Municipiului Arad a demarat un proiect vizând monitorizarea video a platformelor gospodărești și a zonelor aparținând domeniului public unde sunt amplasate containerele pentru colectarea selectivă a deșeurilor, în scopul prevenirii/ depistării/ sancționării situațiilor de depozitare neconformă a deșeurilor municipale.

Prin colaborarea dintre Direcția Edilitară și Direcția Generală Poliția Locală Arad, ca urmare a conectării camerelor video la sistemul integrat de monitorizare video gestionat de Serviciul Dispecerat Monitorizare, din cadrul D.G.P.L. Arad, s-a reușit surprinderea mai multor acțiuni de  depozitare neconformă a unor deșeuri municipale.

Imaginile video surprinse într-un interval de 24 ore,  au fost puse la dispoziția polițiștilor locali din cadrul Biroului Protecția Mediului din cadrul D.G.P.L., care au reușit să identifice persoanele care au procedat la încălcarea prevederilor legale referitoare la colectarea selectivă a deșeurilor, astfel că, au fost amendate contravențional două persoane juridice, una având sediul în localitatea Turnu, dar mai multe puncte de lucru în Municipiu Arad, iar alta cu sediul în Arad. De asemenea, a fost sancționată cu amendă contravențională și o persoană fizică având domiciliul într-un alt cartier față de zona de amplasare a containerelor pentru colectare deșeuri municipale, aflate sub monitorizare video.

Au fost aplicate amenzi contravenționale în cuantum de 6000 lei pentru nerespectarea prevederilor HCL nr. 297/2015 – privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a serviciului de salubrizare a municipiului.

Monitorizarea în timp real 24/24 h, prin conectarea camerelor video atât la infrastructura tehnică a dispeceratului Direcției Generale Poliția Locală Arad, cât și la dispozitivele informatice ale polițiștilor locali aflați în teren, permite eficientizarea acțiunilor de monitorizare/ supraveghere a zonelor utilizate cu predilecție în scopul eludării prevederilor legale referitoare la colectarea selectivă a deșeurilor, a cantităților generate în mod real, față de cele stipulate în clauzele contractelor de salubrizare încheiate cu operatorul delegat cu prestarea serviciului pe raza municipiului.

 

The post Platformelor gospodărești și zonele unde sunt amplasate containere de gunoi vor fi monitorizate video appeared first on Live Arad – Știri din Arad.

About The Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *