24 noiembrie 2024

APIA va efectua plata în avans pentru fermierii care au depus Cereri unice de plată în anul 2021Live Arad – Știri din Arad

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că, începând cu data de 18 octombrie 2021, va demara Campania de plată în avans pentru fermierii care au depus Cereri unice de plată în anul 2021, potrivit unui comunicat remis joi AGERPRES.
Autorizarea plăţilor în avans va demara în data de 18 octombrie 2021, deoarece în acest an data de 16 octombrie 2021 coincide cu o zi nelucrătoare.
Totodată, reprezentanţii APIA precizează că până la data de 15 octombrie 2021 vor fi finalizate controalele în teren, astfel încât instituţia să poată efectua plata în avans pentru toţi fermierii eligibili la plată.
Potrivit sursei citate, APIA îşi propune, în perioada de acordare a avansului, 18 octombrie 2021 – 30 noiembrie 2021, să finanţeze fermierii cu o sumă de peste un miliard de euro, atât pentru schemele finanţate din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) cât şi pentru măsurile finanţate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR).
„În conformitate cu Regulamentul (UE) nr.1295 din 4 august 2021 de derogare, pentru anul 2021, de la articolul 75 alineatul (1) al treilea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte nivelul avansurilor pentru plăţile directe şi pentru măsurile de dezvoltare rurală legate de suprafaţă şi de animale, statele membre pot plăti avansuri de până la 70% în cazul plăţilor directe indicate în anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 şi de până la 85 % în cazul sprijinului acordat în cadrul dezvoltării rurale menţionat la articolul 67 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013.”, se menţionează în comunicat.

The post APIA va efectua plata în avans pentru fermierii care au depus Cereri unice de plată în anul 2021 appeared first on Live Arad – Știri din Arad.

About The Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *