24 noiembrie 2024

Petar(de) în Moldova! UTA a făcut figuraţie la Botoşani şi a scăpat doar cu un eşec la limităLive Arad – Știri din Arad

Cu UTA nu e bine să tragi concluzii, de asta ne-am lămurit. Dacă după trei etape şi în special în urma prestaţiei bune cu FCSB ne-am grăbit să o considerăm o echipă solidă, cu multe plusuri faţă de sezonul trecut şi greu de învins, meciul de astăzi de la Botoşani a venit ca un duş rece, care să spele toată impresia bună de până acum. Practic, UTA – cu nouă stranieri în primul „11” şi în acelaşi sistem de joc – a fost de nerecunoscut în Moldova, prestând un joc cu mult mai slab decât în precedentele două runde şi poate unul din cele mai modeste din deplasare, de când a revenit în Liga 1. Nimic şi nimeni nu anticipa felul în care s-a prezentat echipa în fieful Botoşaniului, echipă superioară pe tot parcursul jocului. Gazdele au dominat clar în prima repriză, dar Sila i-a iertat pe arădeni în minutul 20, când în urma unei gafe comise de Erico, a scăpat singur dar a şutat alături, singur cu Iacob! Nou intratul Santos a fost şi el periculos peste alte două minute, cu un şut puţin pe lângă poartă, pentru ca Iacob să salveze la şutul lui Fili, din minutul 34. UTA-ei nu i-a ieşit nimic pe faza ofensivă, linia de mijloc fiind total depăşită de tehnicii şi rapizii fotbalişti ai lui Croitoru. Mai grav e că trupa lui Balint nu s-a trezit nici după pauză, iar Botoşaniul şi-a continuat forcingul la poarta lui Iacob, care a scos de sub bară, în minutul 53, şutul expediat din lovitură liberă de la 18 metri de Ongenda. Croitoru a fost mult mai curajos şi inspirat decât Balint, încercând un alt profil al liniei de atac, cu jucători mai scunzi şi rapizi, iar ideea a dat roade şi s-a dovedit câştigătoare. Apărarea arădeană avea să fie şi mai destabilizată chiar de doi dintre jucătorii de atac introduşi la pauză de tehnicianul gazdelor. Utiştii s-au remarcat doar prin intrări dure, soldate cu trei galbene, Erico fiind chiar iertat de eliminare la mijlocul mitanului secund, după un fault dur.

Greşeli în toate liniile pentru utişti: Croitoru a câştigat clar duelul cu Balint!

Moldovenii au continuat să domine, iar golul a venit cumva firesc, după ce Braun a centrat excelent de pe dreapta, iar macedoneanul Petkovski, mic de înălţime, a marcat cu capul din şase metri, dintre masivii Erico şi Vukcevic! Balint a schimbat abia după ce a fost condus, deşi jocul nu a funcţionat, dar tot Botoşaniul avea să marcheze, după o nouă fază creată de nou intratul Petar Petkovski. Excelenta achiziţie a gazdelor l-a angajat în careu pe Mihai Roman, faultat clar de croatul Medjimorec. Ongenda a transformat precis de la punctul cu var, deşi Iacob a ghicit colţul. UTA a ieşit la joc abia în ultimul sfert de oră, la 2-0, dar am consemnat doar două şuturi fix pe Pap, ale lui Antal şi Batha. Totuşi, în prelungiri, Hora a marcat după o greşeală a lui Şeroni, cu un şut la colţul lung de la 20 de metri. S-a terminat 2-1, victorie meritată pentru gazde şi poate un scor prea mic la ce s-a jucat, UTA făcând figuraţie astăzi. Urmează meciul de acasă cu CSU Craiova, un alt examen greu şi important pentru arădeni, care nu mai au altă variantă decât victoria. Până atunci, UTA se îndepărtează de zona de play-off, în vreme ce FC Botoşani urcă lider intermediar în Liga 1, cu 10 din 12 puncte posibile în primele patru etape!

Formaţii:

Botoșani: Pap – Braun, Racovițan, Șeroni, Țigănașu – Papa, Edjouma, Ongenda (86 D.Croitoru) – Fili (M.Roman 46), Sila (46 Petkovski), Kage (18 Santos). Antrenor: Marius Croitoru

UTA: Iacob – Vukcevic, Erico (70 Benga), Medjimorec, Shlyakov – Batha, Passaglia (70 Vorobjovas) – Roger, Ubbink (65 Antal), Miculescu (82 Isac) – Dangubic (65 Hora). Antrenor: Laszlo Balint

Arbitri: Marian Barbu (Făgăraș – Brașov) – Mircea Orbuleț (București), Imre-Laszlo Bucsi (Sfântu Gheorghe, Covasna). Rezervă: Mihai Amorăriței (Câmpina, Prahova).

Observator FRF: Sorin Boca (Iași).

The post Petar(de) în Moldova! UTA a făcut figuraţie la Botoşani şi a scăpat doar cu un eşec la limită appeared first on Live Arad – Știri din Arad.

About The Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *