Simona Halep a ieşit din Top 10 WTA după mai mult de şapte ani!Live Arad – Știri din Arad
Aflată în Canada, Halep a coborât trei locuri și se află acum pe locul 13. Astfel, Simona nu se mai află printre primele 10 jucătoare ale lumii pentru prima dată în ultimele 373 de săptămâni. „Ies din Top 10 după mulți ani, va fi un obiectiv să reintru în top. A fost o accidentare dificilă, n-am avut până acum ruptură de mușchi. Am dorința de a reveni la nivel înalt. Vreau să fiu aptă să joc toate cele trei turnee pe hard și să câștig meciuri, dacă se poate”, a declarat Simona Halep înaintea turneului de la Montreal, din această săptămână. Halep (29 de ani) și-a aflat traseul de la WTA Montreal: are primul tur liber, iar în cel secund va da peste americanca Danielle Collins (27 de ani, 27 WTA) sau peste elvețianca Jil Teichmann (24 de ani, 65 WTA).
Traseu dificil pentru româncă, la Montreal
Traseul la turneul din Canada este unul extrem de dificil. În turul trei i-ar putea ieși în cale rusoaica Anastasia Pavlyuchenkova (17 WTA), finalistă la Roland Garros, iar pe aceeași jumătate de tablou se mai află Petra Kvitova, Elina Svitolina sau Bianca Andreescu. Australianca Ashleigh Barty este în continuare lider WTA, având 9.635 de puncte. Japoneza Naomi Osaka (7.146p) și bielorusa Aryna Sabalenka (6.845p) completează podiumul. În Top 100 WTA, România are patru jucătoare. Pe lângă Halep (locul 13), Sorana Cîrstea (40), Irina Begu (76) și Patricia Țig (91) se află și ele în top. (gsp.ro)
The post Simona Halep a ieşit din Top 10 WTA după mai mult de şapte ani! appeared first on Live Arad – Știri din Arad.