Atleta Vanessa Oriaku aruncă suliţa la Balcaniada cadeţilor, din SerbiaLive Arad – Știri din Arad
Vanessa Oriaku se pregăteşte de cea mai importantă competiţie a anului, prima pentru ea la nivel internaţional. Debutantă la acest nivel, talentata atletă legitimată la CSŞ Gloria şi CS Universitatea Arad are doar 16 ani şi în 2021 a dominat cu autoritate proba de aruncarea suliţei la nivel de cadete şi junioare, emiţând deja pretenţii şi la senioare, unde e medaliată cu bronz naţional! Eleva profesorului Constantin Miclea vrea să dea lovitura şi la Campionatele Balcanice de la Kraljevo (Serbia), programate sâmbătă, 14 august, dar acolo misiunea ei se anunţă mult mai grea: “Este prima Balcaniadă pentru ea, ar fi extraordinar să ia medalie, mai ales că atletismul arădean are nevoie de un rezultat de acest gen. Are un an foarte bun, dar din păcate de ceva vreme are dureri la genunchiul drept, după câteva zile de antrenament resimte dureri. Sperăm să reziste la Balcanice şi să arunce bine, pentru că după aceea urmează o pauză binemeritată. Cele mai bine cotate sportive la proba ei sunt o slovenă şi o grecoaică, ambele aruncând 55 de metri, rezultate cu care se clasează între primele şase din lume. Dar şanse există, mai ales că în anii trecuţi s-a luat medalie cu 46,47 de metri”, ne-a declarat antrenorul sportivei, Constantin Miclea.
Oriaku parcurge un an excelent, cu titluri şi medalii la toate nivelele de vârstă
Vanessa Oriaku parcurge un an excelent: este campioană naţională la categoriile U18 şi U20, medaliată cu bronz naţional la nivel de senioare şi cu argint la Campionatele Internaţionale ale României, unde şi-a stabilit şi record personal, 46,52 metri – al 5-lea rezultat mondial al sezonului al categoriei 15-16 ani – dar şi dublă medaliată cu aur la Cupa României, junioare şi tineret şi cu argint la senioare! Oriaku şi antrenorul ei vor face mâine testele PCR, iar joi dimineaţă vor lua drumul Serbiei. Delegaţia “tricoloră” numără 37 de sportivi şi 17 antrenori, iar obiectivul impus de Federaţie este obţinerea a 12 medalii, dintre care 4 de aur, dar şi 12 clasări în finale. În Serbia ar fi trebuit să participe şi Mihai Motorca (dublă legitimare CSŞ Gloria – CSM Arad), campion naţional la U18 în proba de aruncarea discului, dar conform regulamentului competiţiei, la întrecere nu pot lua startul şi juniorii III, chiar dacă ei îşi obţin baremul internaţional pentru categoria de vârstă superioară.
The post Atleta Vanessa Oriaku aruncă suliţa la Balcaniada cadeţilor, din Serbia appeared first on Live Arad – Știri din Arad.