Arad Open Air Festival își deschide vineri porțile pentru o nouă edițieLive Arad – Știri din Arad
Urmează 3 zile magice pentru petrecăreții din vestul țării, în 13-15 august. Festivalul își deschide porțile cu muzică live, relaxare, foodtruck-uri, scenă de muzică electronică și DJ-party. Outlandish, Subcarpați, Cargo, Gojira&Planet H, Vali Bărbulescu, Julian Jordan, John Trend & Jay Ko Dirthy Nano, Mahmut Orhan, Raresh, Root și Paul K, Timirash, Sepp și Nu Zau, Memphys și Noxious sunt doar câțiva dintre artiștii care vor urca pe scenele AOA de pe aeroportul din Arad în curând.
„Ne bucurăm foarte mult că ne revedem curând cu fanii Arad Open Air. Știm că tuturor le-a fost dor de magia de la aeroport și vrem să le transmitem că și nouă ne-au lipsit aceste zile în care ne întâlnim cu toții. Suntem foarte fericiți că am reușit și de această dată să avem alături de noi artiști de suflet, care vor crea o atmosferă specială ca întotdeauna. Abia așteptăm să vă vedem dansând”, transmite Glad Varga, organizator Arad Open Air Festival.
Accesul la festival se face conform reglementărilor în vigoare, astfel participanții trebuie să prezinte la intrare dovada vaccinului anti SARS-CoV-2, dovada trecerii prin boală în ultimele 3 luni, rezultatul unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau dovada rezultatului negativ certificat de unitatea medicală prezentă la intrarea în festival, accesul la controlul zilnic Covid făcându-se începând cu ora 14:00.
Accesul în festival începe de la ora 18:00, concertele de la ora 19:00, iar petrecăreții se pot bucura de muzică până în zori, deoarece până la ora 02:00 sunt restricționate doar activitățile economice din festival: ultima comandă la bar, foodtruck, bilete și tokens. Programul complet al evenimentului este:
MAINSTAGE
13 August:
The Case 19:00
RUA 19:30
Cargo 20:00
Subcarpați 21:00
DJ Shiver 22:00
Outlandish 23:15
Pascal Junior 0:00
Brooks 1:00
Mike Kross 2:30
Nilamarva 3:30
14 August:
Kings are Overrated 19:00
Zeze 19:30
Baskka 20:00
CTC 21:00
Gojira&PlanetH 22:00
Vali Bărbulescu 23:00
Julian Jordan 0:30
Chris Hype 2:00
Mike Kross 3:30
15 August:
Rules 19:00
Dragoș Moldovan 20:00
GOLAN 20:30
John Trend&Jay Ko 21:30
Dirty Nano 23:00
Mahmut Orhan 0:30
Paul Damixie 2:00
Mike Kross 3:30
ABC STAGE
13 August:
Sandru 22:00
Sepp și Nu Zău 23:00
Asael 2:00
Root și Paul K 4:00
Someșan 7:00
14 August:
Sandru 22:00
Cruz și Ze Salvador 23:00
Raresh 3:00
Herck și Timirash 7:00
15 August:
Memphys 19:00
Elarith 21:00
Dj Snow 22:00
The Flo 23:00
Noxious 0:00
Syn 1:00
Mcx Woodie HOST
Abonamentele se pot achiziționa pe: https://www.openairfestival.ro/abonamente/. La intrarea în festival vor fi disponibile doar bilete de o zi.
Pentru a fi la curent cu toate noutățile evenimentului urmărește paginile de socializare: https://www.facebook.com/aradopenair, https://www.instagram.com/aradopenair/.
Parteneri: Virgin Radio România, UTA, Costa Coffee, Bulldog, Coca-Cola, UVVG, Maschio, MAN construcții, HAI, FCC, Heineken, Red Bull România, Pastel Ceramica, PRbeta Agency și West Media.
The post Arad Open Air Festival își deschide vineri porțile pentru o nouă ediție appeared first on Live Arad – Știri din Arad.