UTA încheie la Mediaş runda a şaptea din Liga 1, preţuri mai mici la bilete cu VoluntariLive Arad – Știri din Arad
LPF şi deţinătorii drepturilor TV au stabilit şi programul etapei a şaptea din Liga 1 la fotbal. UTA va încheia runda, luni, 30 august, de la ora 21, urmând să joace în deplasare la Gaz Metan Mediaş. Până atunci, echipa arădeană joacă acasă, duminică, 22 august, de la ora 18:30, cu FC Voluntari, în cadrul etapei a şasea. Cei din conducerea clubului UTA au anunțat că se va reveni la prețurile inițiale pentru biletele de intrare, adică tichetele vor fi mai ieftine decât cele din meciurile considerate importante, aşa cum a fost cazul celor cu FCSB şi CSU Craiova.
Astfel, un tichet la Tribuna I „Coco Dumitrescu” va costa 40 de lei, la Tribuna a II-a, 30 lei, iar la peluze, 20 lei. Biletele se vor pune în vânzare de joi, iar abonamente, încă de miercuri. UTA speră să aibă parte de suportul unui public numeros şi în meciul de duminică, cu ilfovenii, chiar dacă numele adversarei nu spune prea multe în fotbalul românesc.
The post UTA încheie la Mediaş runda a şaptea din Liga 1, preţuri mai mici la bilete cu Voluntari appeared first on Live Arad – Știri din Arad.