26 noiembrie 2024

Divizionarele de Liga a III-a din Arad şi Timiş, în aceeaşi serie! Astăzi aflăm ţintarulLive Arad – Știri din Arad

Divizionarele arădene şi timişene de Liga a III-a au fost repartizate de FRF din nou în aceeaşi serie, a opta, urmând să aibă parte de deplasări scurte. Mai mult, majoritatea dintre ele se cunosc deja foarte bine, față de stagiunea precedentă intrând în serie nou promovatele Pobeda Star Bisnov (Timiș) și Frontiera Curtici (Arad). În serie a fost inclusă și ACS Poli, formație care însă nu are susținere financiară şi nu se ştie dacă va putea duce campionatul la bun sfârşit. Așadar, seria a 8-a a Ligii a III-a aprobată în Comitetul Executiv al FRF, are următoarea componență: Șoimii Lipova, Crișul Chișineu Criș, Progresul Pecica, Gloria Lunca Teuz Cermei, Frontiera Curtici, CSC Dumbrăvița, CSC Ghiroda și Giarmata Vii, ACS Poli, Avântul Periam și Pobeda Star Bișnov. Astăzi, de la ora 12, la Casa Fotbalului, aflăm şi țintarul, adică ordinea în care se vor înfrunta în sezonul 2021-2022.

Zece serii şi trei faze ale competiției: sezon regulat cu 18 etape

Federația a decis ca noua ediția a Ligii 3 să se dispute în trei faze. În Faza I are loc sezonul regular, 10 serii, cu 10 echipe fiecare, cu meciuri tur-retur, rezultând un total de 18 etape, adică 18 meciuri de fiecare formație. Faza a II-a este numită partea de campionat în care în fiecare serie se va disputa un play-off, între primele patru clasate, și un play-out, între celelalte șase echipe din clasament. Play-off-ul se va juca în format tur-retur-tur, cu un total de 9 etape (pe baza tabelei Berger de 4). Play-out-ul se va juca în format tur-retur, 10 etape (pe baza tabelei Berger de 6). Locul ocupat de fiecare echipă în clasamentul final al sezonului regular va da ordinea la stabilirea meciurilor pentru play-off, respectiv play-out. Locul 1 în sezonul regular este poziția 1 în play-off, respectiv locul 5 în sezonul regular este poziția 1 în play-out, ș.a.m.d.

Play-off între primele patru clasate, sub format de tur-retur-tur!

După încheierea Fazei a II-a se trece la ultima partea de campionat. În Faza a III-a vor participa doar primele două clasate din play-off-uri, 20 de echipe în total. Se vor disputa două runde de baraj, exact cum a avut loc și în ediția trecută. În runda semifinală – cele 20 de echipe vor fi împerecheate în zece dueluri în dublă manșă. De această dată, nu se va mai trage la sorți pentru stabilirea primei echipe gazdă, ci echipele de pe locurile 1 vor fi gazde în manșa retur.

Retrogradează direct 21 de echipe

În ceea ce privește retrogradarea, cele mai slabe clasate nu vor mai disputa baraje de menținere cu echipele campioane de Liga 4. Vor retrograda direct ultimele două clasate din play-out-ul fiecărei serii împreună cu echipa de pe locul 4 din play-out cu cea mai slabă linie de clasament. În total vor retrograda în Liga 4 21 de echipe și vor promova în Liga 3 cele 21 de campioane județene.

The post Divizionarele de Liga a III-a din Arad şi Timiş, în aceeaşi serie! Astăzi aflăm ţintarul appeared first on Live Arad – Știri din Arad.

About The Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *