25 noiembrie 2024

Bibarț, în propriul său Univers, este singurul din lume care a învins CoronavirusulLive Arad – Știri din Arad

Aproximativ 10.000 de persoane au participat sâmbătă la chermeza organizată în fața Primăriei, de către oamenii lui Călin Bibarț. Alte câteva mii au participat aproape în fiecare seară la câte un eveniment organizat cu ocazia Zilelor Aradului – un adevărat mega-eveniment, un burete de fonduri și de bani aruncați pe fereastră, în condițiile în care nu demult Bibarț sau vicele său Faur se văicăreau că nu le ajung banii pentru spitale… Cât preț punea Bibarț atunci pe economie!

Noi nu avem nicio problemă că oamenii se distrează, dar nu putem să nu remarcăm ipocrizia celor care ne conduc, care pe de o parte ne anunță că vine valul 4, că trebuie să ne protejăm, iar pe de altă parte, când e vorba să-și facă imagine, uită de orice regulă impusă chiar de ei. Pe lângă bla bla-ul cu economia care nu are nicio treabă când vine vorba de paranghelii, nu am observat absolut nicio fărâmă măcar de măsură de precauție la evenimentele organizate în ultimele zile. Totul este înghesuit, s-a uitat de distanțare, nu e nevoie de niciun test, de nicio vaccinare, ce să mai vorbim de măști. În schimb, dacă mergi la un meci al UTA-ei trebuie să te duci cu trei zile înainte să îți faci teste sau să demonstrezi că ai efectuat vaccinul. La evenimentul AOA, care s-a încheiat nu demult, trebuia de asemenea să faci dovada că nu pui în pericol pe cineva, cu test sau vaccin, trebuia să semnezi niște hârtii.

La evenimentele lui Bibarț nu e nevoie de nimic. Totul decurge ca la carte, virusul a dispărut, banii se scurg… Sau poate Bibi e singurul din Univers care a învins COVID-ul. Din universul lui, evident.

The post Bibarț, în propriul său Univers, este singurul din lume care a învins Coronavirusul appeared first on Live Arad – Știri din Arad.

About The Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *