24 noiembrie 2024

Vineri, 27 august 2021Live Arad – Știri din Arad

1883: Explozia principală a erupției vulcanului Krakatau (Indonezia, foto), considerată cea mai mare catastrofă naturală a mileniului.

1588: Tratat de comerț încheiat de Petru Șchiopul, domn al Moldovei, cu Elisabeta, regina Angliei. Reprezentantul reginei, William Harebone, ambasador la Constantinopol, încheie, în numele reginei, cu domnitorul Petru Șchiopul un tratat prin care supușii reginei urmau a fi liberi a se statornici și a face negoț, a vinde și a cumpăra, „ba chiar a face toate cele ce societatea omenească și obiceiul caută pentru negoț și pentru trebuințele vieții”.
1776: Armata britanică a învins Armata Continentală americană în cea mai mare înfruntare a Războiului de Independență al Statelor Unite, bătălia de la Long Island.
1832: Odată cu capturarea ultimului șef indian, Black Hawk, se termină războiul la est de fluviul Mississippi în Statele Unite.
1877: A avut loc primul atac al trupelor române. Misiunea de asalt și cucerire a redanului otoman, din fața redutei Grivița-1 din sistemul de apărare a Plevnei, este încredințată Regimentului 13 dorobanți, comandat de locotenent-colonelul Ion Petrovici, și altor subunități din cadrul Diviziei a 4-a infanterie. Cucerirea acestui avanpost fortificat se înscrie ca o primă victorie a Armatei române. Pentru succesul repurtat, drapelul de luptă al Regimentului 13 dorobanți este distins cu Ordinul „Steaua României”. De asemenea, se acordă unor ofițeri și soldați din subunitățile participante la atac Ordinul „Steaua României”, precum și medalia „Virtutea militară”.
1883: Explozia principală a erupției vulcanului Krakatau (Indonezia), considerată cea mai mare catastrofă naturală a mileniului.
1896: Cel mai scurt război din istorie, războiul anglo-zanzibar a început la ora 9:02 dimineața și a durat 38 de minute. Motivul conflictului l-a reprezentat moartea sultanului pro-britanic, Hamad bin Thuwaini, și înscăunarea succesorului acestuia, Khalid bin Barghas. Guvernul Marii Britanii a preferat însa ca pe tronul Zanzibarului să urce Hamud bin Muhammed, un lider mult mai favorabil intereselor Coroanei Britanice.
1916: Ambasadorul Edgar Mavrocordat depune la ora 21 la secretariatul Ministerului Austro-Ungar de Externe declarația de război din partea Regatului Român. Armata română înaintează pe trei direcții în Transilvania.
1928: La Paris, 15 state au semnat Pactul Kellogg-Briand, de respingere a războiului. Actul nu prevede nici o sancțiune împotriva celor care ar încălca pacea. România a aderat la acest pact la 4 septembrie 1928.
1955: A apărut primul număr al The Guinness Book of Records, în Marea Britanie.
1979: Un atac cu bombă al IRA l-a ucis pe Louis Mountbatten, amiral britanic în cel de-al Doilea Război Mondial și alte trei persoane, în timp ce se afla în vacanță, pe iahtul său, în Sligo, Republica Irlanda.
1989: Marea Adunare Națională de la Chișinău a decis oficializarea limbii române și trecerea la alfabetul latin.
1990: Parlamentul de la Chișinău a adoptat Declarația de Independență a Republicii Moldova.
1990: Comunitatea Europeană recunoaște independența țărilor baltice: Estonia, Letonia și Lituania.
2003: Planeta Marte se află la cea mai mică distanță de Terra din ultimii 60.000 de ani, trecând la aproape 55.758.006 km de Pământ.

Nașteri

1545: Alessandro Farnese, Duce de Parma (d. 1592)
1669: Anne Marie de Orléans, regină consort a Sardiniei și Siciliei (d. 1728)
1770: Georg Wilhelm Friedrich Hegel, filosof german (d. 1831)
1824: Joseph Marlin, scriitor și jurnalist german originar din Transilvania (d. 1849)
1858: Giuseppe Peano, matematician italian (d. 1932)
1865: Charles Gates Dawes, politician american, laureat Nobel (d. 1951)
1871: Theodore Dreiser, scriitor american (d. 1945)
1884: Vincent Auriol, politician francez, al 16-lea președinte al Republicii Franceze (d. 1966)

1903: Miron Nicolescu, matematician român (d. 1975)
1908: Lyndon Johnson, al 36-lea președinte al Statelor Unite (d. 1973)
1913: Martin David Kamen, biochimist canadiano-american (d. 2002)
1915: Norman Ramsey, fizician american
1918: Leon Levițchi, lingvist, filolog, shakespearolog român (d. 1991)
1928: Mircea Zaciu, critic și istoric literar român (d. 2000)
1928: Osamu Shimomura, chimist japonez, laureat Nobel
1930: Zigu Ornea, critic literar român (d. 2001)
1931: Sri Chinmoy, autor, artist, poet și lider spiritual indian (d. 2007)
1941: Cesária Évora, cântăreață din Republica Capului Verde (d. 2011)
1949: Mihai Cafrița, actor român
1950: Mihai Mălaimare, actor și politician român
1959: Claudiu Bleonț, actor român de teatru și film
1972: Horia Brenciu, cântăreț și prezentator român de televiziune
1985: Alexandra Nechita, pictor american de origine română
1997:Petre Claudiu;

Decese

827: Papa Eugen al II-lea
1146: Eric al III-lea al Danemarcei (n. 1120)
1574: Bartolomeo Eustachi, medic italian (n. 1500)
1577: Tițian, pictor italian (n. 1490)
1590: Papa Sixt al V-lea (n. 1521)
1635: Lope Felix de Vega Carpio, dramaturg spaniol (n. 1562)
1664: Francisco Zurbarán, pictor spaniol (n. 1598)

1851: Ferdinand de Saxa-Coburg și Gotha (n. 1785)
1905: Infanta Amelia Filipina a Spaniei (n. 1834)
1917: Ion Grămadă, scriitor și istoric român (n. 1886)
1943: Constantin Prezan, mareșal român (n. 1861)
1950: Cesare Pavese, poet, romancier, critic, traducător italian (n. 1908)
1958: Ernest Orlando Lawrence, fizician american, laureat Nobel (n. 1901)
1965: Eusebiu Camilar, scriitor român (n. 1910)
1968: Prințesa Marina a Greciei și Danemarcei (n. 1906)
1970: Ștefan Ciobotărașu, actor român de teatru și film (n. 1910)
1979: Louis Mountbatten, Primul Conte Mountbatten de Burma, amiral englez, Guvernator General al Indiei (n. 1900)
1990: Ion Th. Grigore, profesor de matematică și epigramist (n. 1907)
2009: Serghei Mihalkov, scriitor rus (n. 1912)

Sărbători

Ziua Independenței (Republica Moldova)

 

Sursa: wikipedia.org

The post Vineri, 27 august 2021 appeared first on Live Arad – Știri din Arad.

About The Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *