Felnacul a început tare campionatul, trupa lui Ciba are cel mai bun atac şi golaverajLive Arad – Știri din Arad
Victoria Felnac a început bine noul sezon de Liga a IV-a Arad la fotbal, iar trupa lui Lucian Ciba e pe locul trei după cinci etape! “Roş-albii” au urcat în clasament datorită victoriei spectaculoase din runda precedentă, 4-1 (goluri Drîglă 2, Puie şi Ghergar, respectiv S.Berar) cu Unirea Sîntana, şi ea formaţie cu pretenţii la calificarea în play-off. Ceea ce ar fi trebuit să fie un derby al etapei s-a transformat într-un galop de sănătate pentru “VI-FE”, care a trecut lejer şi fără să forţeze prea mult de “uniriştii” lui Radu George, permițându-și chiar să rateze alte ocazii mari. Cu nouă puncte şi un bilanţ de trei victorii şi două înfrângeri, dar și cu cel mai bun atac, 17 reuşite şi o medie de peste 3 pe meci şi cel mai bun golaveraj din campionat (+10), Victoria urcă pe poziția a treia în clasament, peste Glogovăț, echipa la care a cedat în runda trecută. Felnacul a început meciul cu Unirea în formula: Rusu – Mocan, Șiclovan, Istin, D.Morariu – Dancă, Tomuț, S.Măgulean (Băd 58), Drîglă – Puie (Ghergar 69), Pasăre. Ciba e mulţumit şi nu prea de evoluţia de până acum a echipei, aşteptând din partea elevilor săi mai multă concentrare şi constanţă în jocuri:
Ciba: “Sunt mulţumit de loc, trebuie să avem continuitate”
“De locul trei sunt mulţumit, dar de puncte nu prea. Din păcate, n-am avut continuitate în evoluţii şi un ritm de joc pe care mi l-aş fi dorit la unele meciuri. La Ineu am făcut o primă repriză modestă, apoi ne-am trezit în partea a doua, când dacă mai erau câteva minute puteam chiar egala. A urmat acel 8-0 cu Şimandul, unde ne-am descătuşat, dar la Glogovăţ am vorbit ceva şi am făcut altceva. Am pierdut 3-2, deşi am ratat o mulţime de ocazii. Victoria cu Sântana a venit după un joc bun făcut de băieţi, scorul reflecă realitatea din teren, ba chiar putea fi mai mare. E clar că valoare avem, dar ne lipseşte câteodată concentrarea şi dorinţa, trebuie să mai lucrăm la mentalitate. Le-am explicat că nu am câştigat încă nimic, pentru că avem nevoie de continuitate şi rezultate bune. Play-off-ul este accesibil, consider că echipele sunt apropiate valoric şi campionatul este echilibrat, Ineul s-a desprins puţin dar a avut şi şansă la câteva jocuri.” Felnacul formează poate cea mai experimentată echipă din acest sezon, iar cel mai bine stă în compartimentul ofensiv. Dar există şi probleme de lot, doi mijlocaşi părăsind echipa:
Atacanţii fac furori, dar au plecat Gabi Pop şi Măgulean
“Consider că avem poate cea mai experimentată echipă, cu patru atacanţi pe care cred că multe echipe şi i-ar dori, se vede că am marcat mult. Măcar locul patru ar fi bun pentru noi, dar mă repet, trebuie să rămânem concentraţi şi serioşi la fiecare meci. Din păcate, avem ceva probleme de lot, după ce Gabi Pop ne-a părăsit, nemulţumit că nu joacă atât de mult pe cât şi-ar dori, dar nu puteam să îl bag titular în acea perioadă, pentru că nu era suficient de pregătit fizic încât să joace tot meciul. Silviu Măgulean a plecat la muncă în străinătate pentru două luni, aşa că nu prea mai avem multe soluţii pe bancă. Pot face un prim “11” bun, dar dacă apar accidentări sau suspendări, vom avea ceva probleme”, mai spune Ciba.
Sâmbătă vine Păulişul: “Dacă suntem conectaţi, nu avem probleme”
Felnacul are două meciuri acasă la rând, în fieful Victoriei sosind sâmbătă, ora 11, Păulişana Păuliş, formaţie care etapa trecută a trecut cu 3-1 de Glogovăţ. “Toate meciurile sunt grele, vin şi ei să joace şi să câştige. Mai ales că şi-au revenit şi au învins etapa trecută. Dar dacă vom fi noi conectaţi la maxim, nu putem avea probleme, totul ţine de concentrare şi determinare, vreau să legăm rezultate pozitive şi să ne menţinem pe locurile fruntaşe”, conchide antrenorul lui “VI-FE”.
The post Felnacul a început tare campionatul, trupa lui Ciba are cel mai bun atac şi golaveraj appeared first on Live Arad – Știri din Arad.