Ziua în care nu s-a înregistrat niciun deces pe șoselele din AradLive Arad – Știri din Arad
21 Septembrie 2021 a fost ziua fără fără persoane decedate din accidente rutiere. Din fericire, în județul nostru, ieri nu a fost înregistrat niciun accident grav pe șosele.
În acest scop, polițiștii arădeni au desfășurat mai multe acțiuni preventive, pentru atragerea atenției participanților la trafic la pericolele la care se expun atât pe ei cât și pe ceilalți atunci când conduc obosiți, apasă pedala de accelerație sau vorbesc la telefon în timp ce conduc.
Au fost situații în care s-a impus aplicarea de sancțiuni contravenționale, astfel că 129 de conducători de vehicule au fost sancționați cu amenzi în valoare de 59.740 de lei. Dintre aceștia, 46 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 21 pentru nefolosirea centurii de siguranță, 7 pentru utilizarea telefonului mobil. De asemenea, au fost reținute 6 permise de conducere și retrase 6 certificate de înmatriculare.
Amenda cu valoarea cea mai mare a fost de 9.000 de lei, aplicată șoferului unui autotren care, prin utilizarea unui dispozitiv, a încercat să modifice valorile înregistrate de tahograf, adică să nu respecte timpii de odihnă.
Atragem atenția pe această cale că oboseala la volan, în combinație cu schimbarea bruscă a condițiilor meteo, așa cum se întâmplă în acestă perioadă, poate duce la producerea de accidente grave și mortale.
Acțiunile polițiștilor rutieri se vor desfășura și în perioada următoare, având un caracter permanent.
The post Ziua în care nu s-a înregistrat niciun deces pe șoselele din Arad appeared first on Live Arad – Știri din Arad.