24 noiembrie 2024

Cazul lui Florin Hidişan a mobilizat lumea sportului! Arădenii sar şi ei în ajutorul fostului utistLive Arad – Știri din Arad

Cazul fostului utist Florin Hidişan a mobilizat lumea sportului și nu numai, iar în campania „Inima Sportului”, inițiată de GSP, se strânseseră până luni seară peste 15.000 de euro. În paralel, colegi și prieteni i-au promis ajutor fostului mijlocaș, care se luptă cu cancerul de mai bine de patru luni. Donațiile pentru Florin nu s-au făcut doar pe site-ul GSP. Mai mulți foști colegi sau sportivi, printre care şi cei de la UTA, l-au contactat și i-au promis sprijin direct: „M-au sunat foarte mulți. Chiar și Alex Chipciu. Mi-a zis că mai vorbește cu foști colegi, printre care Anton sau Latovlevici. Înțeleg că ia legătura și cu domnii Mihai Stoica și Gigi Becali. N-am cuvinte să le mulțumesc! Să-i ajute Dumnezeu!„, a zis Florin emoționat. Cel care practic a declanşat seria donaţiilor a fost impresarul Bogdan Apostu, fost coleg cu Hidişan la UTA.

Bogdan Apostu, printre cei mai implicaţi în cazul fostului coleg de la UTA

La meciul cu Farul, suporterii „Bătrânei Doamne” au afișat un mesaj de încurajare: ”Fii tare, Hidişan!” și fiecare dintre ei au contribuit cu o sumă de bani în limita posibilităților. Laszlo Balint și clubul UTA au spus, la rândul, lor că îl vor ajuta pe Hidișan în lupta vieții sale, iar la Arad s-a organizat în vară şi un meci caritabil între Old Boys UTA şi Poli, fondurile strânse fiind donate pentru cazul lui „Hidi”. Florin a adunat 107 meciuri și 7 goluri în Liga 1, evoluând de-a lungul carierei pentru Internațional Curtea de Argeș, FC Argeș, CS Otopeni, FC Brașov, UTA, Pandurii, U Cluj sau Arieșul Turda. S-a retras în 2018, de la Ocna Mureș, echipa din orașul natal. (foto: gsp.ro)

The post Cazul lui Florin Hidişan a mobilizat lumea sportului! Arădenii sar şi ei în ajutorul fostului utist appeared first on Live Arad – Știri din Arad.

About The Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *